Liberty Marathon a devenit deja o cursă de tradiție pentru mine, așa că la ediția de anul acesta m-am înscris acum nici nu mai știu câte luni.

După atâtea alergări pe ploaie în ultima perioadă, nu m-a mai speriat prognoza meteo. Am avut însă noroc, pentru că în timpul evenimentului a fost vreme perfectă pentru alergat, fără ploaie sau surprize neplăcute.

Ador tricourile de la cursa asta, sunt superbe și ca material, și ca design; le port apoi la mai toate competițiile. Și tricoul de acum e mi-nu-nat, abia aștept să-l îmbrac! Era cât pe ce să-l port chiar la cursă, dar am zis să fiu prudentă cu temperaturile micuțe și am ales o bluză plictisitoare, dar foarte confortabilă.

În zona startului am ajuns târziu și fără vreun plan clar în minte. M-am gândit că dacă tot am făcut niscaiva antrenamente de viteză anul ăsta, iar la cursa de 6 ore de la Munchen n-am prea tras din motive de noroi, poate s-a conservat ceva din energia pregătirii. Am pornit cu un pace de un pic sub 5 min/ km, în ideea că 21 km sigur reușesc să-l țin și după, om vedea.

Traseul mi s-a părut ușor de parcurs, cel puțin mental, fiind format dintr-o buclă de 10,5 km, pe care am alergat-o de 4 ori. Au fost câteva locuri cu puțină urcare, cât să-mi nemulțumească gambele, dar per total fără provocări pentru cei care nu iubesc diferența de nivel, așa ca mine.

Pe prima și a doua tură a mers brici, erau mulți alergători în jur (startul a fost comun pentru 10,5 km, semi și maraton), cheful se situa la cote maxime. Surpriza a venit când am început-o pe a treia. A fost o surpriză plăcută, din fericire: am reușit să țin în continuare pace-ul de până atunci fără prea mare dificultate. Evident, nu m-am simțit ca la plimbare, dar cred că mă așteptam să fie mai solicitant.

Voluntarii au făcut o super-atmosferă, au fost tare simpatici și mi-a plăcut că s-au aflat în multe locuri pe traseu, cu muzică, încurajări și gălăgie bună 🙂

Am dus maratonul din km în km, în sensul că m-am concentrat să țin un pace cât mai apropiat de 5 cât de mult pot. Deja pe la km 36-37 a mai încetinit ritmul, dar știam că e ultima tură, așa că m-am animat cu gândul finișului. Stau prost cu calculele și totuși mi-am zis că am șanse să scot un 3:30. Mai făcusem o ispravă similară în februarie, la o cursă de 50 km, unde pe ceas, pe distanța de maraton, am avut 3:30 și mi-aș fi dorit să “oficializez” rezultatul ăla 🙂 Ei bine, am omis faptul că distanța înregistrată de ceasul meu nu avea cum să fie fix 42,195 km, că nu am alergat pe linia ideală, erori de GPS etc., așa că am trecut linia de finiș în 3:31:10.

Am donat prăjitura doboș cu 42 de straturi (foarte creativă idee!) și am așteptat cuminte, la căldură, premierea, pentru că am fost pe locul 2 din 8 la Open Feminin (l7/ 98 la General). A fost o surpriză plăcută podiumul, însă m-am bucurat mai mult că acest timp, care acum câțiva ani mi se părea imposibil de atins, acum a devenit realitate și chiar a fost suportabil. Oare la un alt maraton o să reușesc să alerg cu 11 secunde mai repede decât acum? 🙂