Pentru a doua oară am alergat la concursul de la Căsoaia – Bike, run & fun (jud. Arad) și pentru a doua oară am ales proba de 21 km.

De acum doi ani, amintirile despre traseu erau cam în ceață. Nu mai știam nici diferența de nivel și nu m-am obosit să mă uit pe site sau măcar să recitesc ce am scris pe blog. Poate de-asta am și avut așa curaj la înscriere, că uitasem de coborârile alea 🙂 Nu-i nicio problemă, mi le-am reamintit.

În dimineața cursei am fost mai odihnită decât data trecută și cu poftă de alergare. Mi-am propus să încep în forță, măcar până dau de prima urcare. Care a venit mai repede decât m-aș fi așteptat.

Noroc că majoritatea traseului a fost pe la umbră, prin pădure. Oricum, căldura s-a simțit din plin, cred că n-am mai băut la niciun semimaraton atât de multe lichide ca acum.

După ce am urcat, am urcat și apoi am mai urcat puțin, a venit rândul coborârii, desigur. Una prea abruptă pentru antrenamentul meu de floricică de asfalt, așa că am mers cu frâna de motor. Că tot veni vorba, auzisem că va fi și o porțiune de asfalt, deci mi-am zis că-i dau tare acolo. Ei bine, nu. Și asfaltul a fost cu urcare pe destule porțiuni, așa că m-am mulțumit să savurez un gel în timp ce gâfâiam cu gândul la finiș.

Partea bună a fost că la un moment dat au venit și coborârile alea alergabile, tocmai bune cât să zboare picioarele împinse de gravitație, dar fără senzația neplăcută că urmează să mă rostogolesc la următorul pas.

Și pentru că orice cursă devine memorabilă când rămâi cu o amintire autentică, am avut grijă să mă împiedic pe o porțiune plată, cu pământ, ca să-mi fac o urmă la genunchi și să mă umplu de praf. M-am ridicat și am pornit mai departe, ușurată că n-am pățit nimic.

Cei 21 de km i-am dat gata în 2:14:40, mai bine decât data trecută, pe un traseu puțin modificat pe o porțiune. Am fost locul 3 la Open feminin din 22 de participante și la fel și la categorie de vârstă.

Bucuria mare a fost pepenele roșu de la finiș – delicios și zemos. La fel și pastele, savurate (a se citi “înfulecate”) la umbră, în așteptarea premierii.

Și dacă tot am zis de amintiri, febra musculară mi-a ținut companie câteva zile bune după cursă, semn că ar fi bine ca alergarea cu diferență de nivel să facă parte mai des din meniul meu.