M-am înscris din nou fără să clipesc la SportGuru 21K, cu gândul că va fi un antrenament bun de viteză chiar în inima Timișoarei, cu atmosferă faină.

Dimineața s-a arătat înnorată și friguroasă, dar știam că după start urmează o încălzire zdravănă, așa că m-am îmbrăcat ca atare. Am ajuns destul de devreme la locul faptei și am găsit Piața Unirii puțin adormită. Apoi s-a adunat lumea și, mai o vorbă, mai o poză (sau mai multe), iată că s-a făcut ora 9.

Mi-am dat seama târziu că mă așezasem prea în spate la linia de start, însă n-am avut chef să dau din coate și am rămas la locul meu, cu gândul că asta mă va ajuta să nu pornesc prea tare. Fix înainte de start au bătut zdravăn clopotele domului, iar după ce s-au oprit, a pornit numărătoarea inversă, urmată de revărsarea alergătorilor de la 10 și 21 km pe străzile orașului.

Nu mi-am planificat o cursă cu ambiții; am fost curioasă totuși să văd cât de mult mă pot apropia de PB-ul meu de 1:39, făcut hăt în 2019. Mi-am propus să mă concentrez pe fiecare km în parte, nu pe ce urmează și să fiu undeva sub 4:40 ca pace.

Am pornit temperat, ajutată de inevitabila înghesuială de pe primele sute de metri pe străzile înguste. Cum s-a lărgit traseul, cum am zbughit-o în căutare de „iepuri” neoficiali. Am crescut ritmul, dar nu exagerat, ca să-mi ajungă benzina cât mai mult timp. Mi-am concentrat atenția pe diferiți alergători din fața mea, am mai depășit, am mai sorbit câte un gel și niște isotonic.

Mi-a prins tare bine să am mereu alergători în imediata apropiere și în față – mi-a fost mai ușor să țin ritmul. Au fost foarte mulți participanți și din alte țări, am auzit o grămadă de limbi străine în ziua evenimentului.

Ploaia nu ne-a ocolit. Am avut parte de un duș numai bun cât să ne răcorim. Ce să zic, a treia cursă pentru mine pe anul ăsta, a treia cu ploaie 😀 Deja încep să mă obișnuiesc.

Timpul s-a scurs repede și oboseala la care mă așteptam a întârziat să apară în picioare. Nu mi-a fost ușor, însă nici n-am fost terminată ca la alte semimaratoane. Mi-a pus capac ultima urcare din pasaj, când am crezut că mi se lipesc picioarele de asfalt, dar după ce traseul a redevenit drept, mi-am revenit și eu cu energia. Din fericire, nu mai era mult până la finișul din Piața Unirii.

Am văzut și la alte competiții că atunci când mă apropii de final nu mai am nicio motivație să trag. Asta în comparație cu restul alergătorilor, care pe ultima sută de metri prind aripi. Așa s-a întâmplat și acum, dar nu prea mi-a păsat, pentru că după calculele mele urma să fac PB.

Timpul oficial a fost de 1:38:03, dar probabil traseul a fost un pic mai lunguț, pentru că ceasul mi-a arătat un PB de 1:36:15 pe distanța de semimaraton. Oricum, am fost foarte bucuroasă de rezultat și mai ales de cum m-am simțit. Am mai avut energie să zâmbesc ici-colo la fotografi și voluntari, chiar și pe ultimii km. Mulțumesc tuturor că ați stat în ploaie pentru noi!

După finiș n-am petrecut mult timp în zona de concurs pentru că nu-mi adusesem haine de schimb, iar la umbră era răcorică. Mi-am făcut revenirea cu o alergare ușoară spre casă, iar între timp m-am și uscat, pentru că apăruse soarele.

Tricoul primit în kit îmi place tare mult, e dintr-un material fin și ușor, numai bun de purtat primăvara și de-abia aștept să-l scot la alergare.

Ca o concluzie, cursa asta mi-a dat încredere să mai fac antrenamente de viteză, că parcă nu-s așa rele… când faci PB :))