Când am fost la Reșița în iarnă spuneam că mi-ar plăcea să particip la AlerGând la Pădure și iată că așa am făcut 🙂 M-am înscris la proba de semimaraton, în acest caz 23 km cu 1100 m diferență de nivel, să-mi mai clătesc picioarele după atâtea maratoane pe asfalt. A fost a treia mea cursă de trail pe anul ăsta și am prins o zi bună, din toate punctele de vedere.

Era întuneric când am plecat din Timișoara spre Reșița, locul startului și am ajuns destul de devreme cât să nu ne grăbim. Easy like Sunday morning, nu?

Prima impresie plăcută a fost kitul, cu tricou fain și multe bunătăți în el. Unul dintre cele mai consistente kituri pe care le-am primit.

După ce noaptea anterioară fusese o atmosferă de Halloween, cu ceață și toate cele, ziua cursei a fost blândă cu noi (am înțeles că la fiecare ediție a fost așa). Deja era soare și călduț înainte de start, așa că mi-am dat jos un strat de haine și am rămas doar într-o bluză cu mânecă lungă. Tricoul ar fi fost mai potrivit, aveam să aflu pe traseu.

Noroc cu evenimentele astea că mai ies în natură, altfel greu mă mobilizez. Cum nu servesc diferență de nivel în mod obișnuit și nu cunoșteam traseul, am avut doar obiectivul de a mă bucura de alergarea în pădure și de culorile minunate de toamnă (a nu se înțelege prin asta că am venit la plimbare).

Am plecat ca o floricică, dar o floricică pregătită logistic. Mi-am luat 2 geluri și un flask cu apă, pe care l-am reumplut o dată la un punct de hidratare și a fost suficient.

Startul la semimaraton a fost la 9:30, iar după o bucată de asfalt am început urcarea prin pădure. Am încercat să alerg peste tot pe unde mi-au permis picioarele neantrenate la montane, iar pe urcări să merg fără să mă opresc.

Prima urcare mai abruptă, deși dură, a fost scurtă, iar cea despre care auzisem că e de speriat nu mi s-a părut neapărat groaznică. Oricum, îmi curgea transpirația șiroaie pe față, sub un soare care nu ai fi zis că e de final de octombrie.

Față de Căsoaia, unde mi-a venit pofta de alergat la km 19 (din 21…), aici deja la km 10 eram cu chef și voie bună.

Surprinzător a fost că după urcări, coborârile au fost alergabile și agreabile, deși pietricelele puteau fi periculoase. Picioarele mele s-au dus singure, cu un pic de ajutor de la gravitație, așa că a fost o coborâre în forță și în viteză. Au mai fost locuri unde m-am ținut de arbuști ca să cobor și am avut emoții la bolovăneii ascunși sub frunze.

O mare bilă albă pentru traseul excelent marcat, cu multe benzi, vopsea și indicatoare. Pe drum am zărit și câteva borne Via Transilvanica.

Spre final, tot strigau voluntarii că sunt a doua fată la semi, dar eu eram setată că doar la finiș se face clasamentul, deocamdată orice se poate întâmpla și hai să ne concentrăm să nu dăm cu fundul de pământ. Sau, mai rău, de pietre.

M-am liniștit când am dat de asfalt, mai ales că era tot coborâre, așa că am continuat în viteză până la finiș. Am scos 2:38, locul 2 la Open Feminin din 19 participante. Am primit o medalie tare drăguță, tip magnet.

Am rămas foarte, foarte plăcut impresionată de organizare. Pentru mine a fost cea mai bună cursă de alergare la care am participat anul ăsta, ținând cont de marcaje, kit, traseu, premii și mâncareee.

Nu știu ce a fost la punctele de alimentare, pentru că mi-a fost suficient ce luasem cu mine și n-am zăbovit pe-acolo; însă la masa de la start/ finiș a fost un mega-ospăț, cu fructe, dulciuri, covrigei, sărățele, alune, prăjitură cu dovleac, găluște cu prune, slănină și multe altele. Plus pastele delicioase cu roșii și brânză, care au mers de minune la prânz. S-ar fi potrivit foarte bine și denumirea AlerGând la mâncare 🙂

Alergare cu fapte bune pentru comunitate

Încă un lucru fain la AlerGând la Pădure este că banii strânși din taxele de participare și din donații sunt direcționați către proiecte pentru comunitatea locală. La ediția de anul acesta, cele 3 cauze din care participanții puteau alege pentru a-și direcționa taxa de înscriere au fost „Fun Flow Reșița”, „Să cunoaștem peșterile de lângă casă!” și „Caiet de Reșița” (mai multe detalii despre fiecare sunt pe site). Și adevărul e că în Reșița lucrurile se mișcă, deși mai sunt multe lucruri de îmbunătățit. Evident, nu se pot face peste noapte, va mai dura ceva, însă cred că direcția e bună. Pe lângă arta urbană, am observat blocuri și școli reabilitate, flori, străzi în reparație.

Concluzia

Pentru mine, AlerGând la Pădure 2022 a fost o cursă perfectă: m-am simțit bine – am prins o zi bună, mi-a plăcut zona și am apreciat organizarea de nota 10+. Pe lângă ce am menționat deja, au remarcat și alte detalii pozitive: premii inspirate, toaletele curate de la Sala Polivalentă, muzica din zona de start-finiș și fotografiile postate foarte repede.

Combinația de urcări sincere și coborâri destul de alergabile mi s-a potrivit, o prefer de 1000 de ori în locul unui fals plat parșiv. Au mai rămas locuri frumoase de explorat în și lângă Reșița, așa că sigur voi reveni.