Când scriu aceste rânduri e duminică și de-abia m-am mobilizat să termin un articol pentru blog. Era pe lista de To do de câteva săptămâni, tot mutat de la un weekend la altul și m-am bucurat că într-un final l-am dat gata.

Prezența mea pe blog s-a rărit. Anul ăsta, în august, s-au împlinit 9 ani de când postam primul articol pe Zâmbet și sănătate și am uitat să-l sărbătoresc.

În viața de zi cu zi fac freelancing în domeniul comunicării – mai bine zis, al scrisului, căci asta lucrez de peste 6 ani: scriu articole și tot felul de texte, postări pentru social media, newslettere, broșuri de prezentare, rapoarte, plus mici chestii de design care însoțesc textele respective.

A fost un drum construit pe parcurs, de la sine, fără vreo direcție clară de început. Când mi-am făcut PFA-ul, nu am stat să analizez prea mult situația sau să-mi creez vreo strategie, cum văd că fac acum proaspăt-freelancerii. Nu zic că a fost mai bine sau mai rău, pur și simplu ăsta a fost drumul meu. Cumva, lucrurile au curs natural dintr-o colaborare în alta, 90% prin recomandări, iar o parte dintre ele și datorită blogului. De fapt, pentru blog am început să scriu frecvent și așa a început totul.

În general, îmi este la îndemână să leg cuvinte în scris, chiar dacă uneori formulările potrivite se lasă așteptate. Dar sunt foarte conștientă că inspirația e despre a te așeza și a scrie zilnic. Da, și despre citit, explorat alte forme de creativitate și găsit idei noi, dar mai ales despre a scrie constant, despre a avea o disciplină. Iar în ultima vreme eu am scris mai mult pentru clienți și am lăsat blogul deoparte.

În perioada de izolare am filmat un clip improvizat pentru Youtube. Ăsta a fost obiectivul meu încă de la început: să fac UN clip. Unii își propun să posteze câte un clip săptămânal sau lunar, la mine dorința a fost să fac unul singur, să văd cum e. Și mai e și Instagramul, unde mai pun din când în când câte-o poză, dar fără vreun text inteligent. Doar așa, ca să am mici bucăți de amintiri păstrate acolo, într-un singur loc.

Sună tentant să dezvolt conturile de Youtube și Intagram, poate în paralel cu blogul. Însă asta ar însemna să investesc timp și energie în… stat în fața ecranelor – telefon și laptop. Iar eu nu vreau să fac asta, pe lângă timpul pe care îl petrec scriind pentru clienți. Ștu că pentru a crește o comunitate trebuie să interacționezi cu alți oameni/ conturi care îți plac, să lași comentarii, aprecieri, să te integrezi. Am făcut asta acum mulți ani, cu blogul, dar acum nu mai am stare să o fac din nou. Schimbul ăsta de comentarii mi se pare obositor și deși există o grămadă de oameni faini în online, simt nevoia să stau un pic deoparte.

Mulți dintre cei care doar consumă social media nu știu cât durează să scrii o postare coerentă, cu mesaj, să faci sau să alegi o poză reușită, să editezi un clip sau să alegi hashtag-uri potrivite, de exemplu. Din afară, pare că a fi creator de conținut e ceva ușor și superficial, care nu necesită creier, abilități sau timp. Ceea ce e fals! E nevoie de muncă, de timp, resurse și energie. Admir foarte mult creatorii de conținut care postează constant chestii interesante, indiferent că e vorba despre rețete, idei pentru stil de viață săntos, sport, călătorii sau lifestyle, chiar dacă îi urmăresc din umbră, fără să las comentarii.

Pe scurt:

O să scriu în continuare pe blog, dar o să fac asta doar când am poftă. Nu a fost niciodată o obligație și nu vreau să devină acum. Deocamdată nu am energie sau dorință să investesc în alte canale de social media în trend. Sigur că prioritățile se pot schimba. Însă la acest moment simt nevoia să trăiesc mai mult în viața reală, nu doar cu ochii în ecrane.