Zăpadă numai bună de alergat la Brașov Marathon 2019

Pentru mine, combinația munte + zăpadă este minunată de admirat online, nu de trăit live. Servesc munte cu mare bucurie pe vreme bună, în special vara, în timp ce iarna zic „pas” la ture montane. Nu mă deranjează deloc să alerg la temperaturi sub zero, dar asta în parc, nu pe coclauri.

Așadar, ideea de a participa la un maraton montan pe zăpadă, la temperaturi cu minus, mi-a dat ceva emoții, dar am acceptat totuși provocarea Brașov Marathon 2019.

Surpriză! Cursa asta mi-a schimbat părerea despre alergatul la munte, pe zăpadă 🙂

Dimineața, pe răcoare

Sâmbătă dimineață, la ora 8, eram fresh la start, gata de proba de 38 km. După verificarea echipamentului obligatoriu, a început distracția cu urcarea spre Tâmpa. Cum bine zicea cineva, imediat ce pornisem pe traseu: “A trecut partea cea mai grea: așteptarea de dinaintea startului.”

Mi-am dat seama că avea să-mi fie cald cu geaca de ploaie pe mine, dar n-aveam unde s-o mai bag în rucsacul burdușit. Așa că am ținut-o pe mine, iar pe anumite porțiuni avea să-mi prindă bine. Eram pregătită sufletește să mă bălăcesc în noroi și să-mi simt adidașii uzi, dar – din nou surpriză – n-a fost cazul.

Îmi aminteam de anul trecut serpentinele de la Tâmpa, urcarea infinită spre Postăvaru, stâncile ascuțite din vârf, unde e și check-point-ul, o coborâre abruptă rău cu niște pietre enervante și porțiunea de final de la grădini. În rest, blank. Am lăsat așadar potecile și muntele să mă surprindă.

După câteva sute de metri de urcat pe serpentine, deja merg (susținut, vreau să cred) și mă depășesc alergători cu nemiluita, foarte mulți înarmați cu bețe. Sunt și zone alunecoase, înguste, începe ușor să picure. Ce mai, o cursă promițătoare se anunța la orizont…

Zăpadă, coborâri și revelații

Urmează urcări, apoi poteci mai alergabile, pe care zburd veselă, mulțumită că noroiul nu e așa adânc cum îmi imaginam (vezi Roșia Montană).

Încep porțiunile pudrate cu zăpadă, pentru ca la Postăvaru deja să fie totul alb și frumos, cu o priveliște ca-n povești de Instagram. E zăpadă bătătorită și urc destul de ok (mă rog… cât de ok se poate urca ditamai pârtia de schi). Știam că drumul e lung până în vârf, dar ieșise și soarele între timp, iar șirul de alergători se vede simpatic în urcare, deci sunt chiar relaxată (mental, că fizic…).

La punctul de alimentare zăbovesc puțin să mănânc banane, nuci și iau și o gură zdravănă de apă rece ca gheața. Apoi fuga sus spre punctul maxim, unde îmi aminteam atât de bine că urmează o urcare și apoi o coborâre cu toate cele patru membre. În vârf e lume multă, veselie, sunt și fotografi + cei de la checkpoint, care mă notează. O iau înapoi la vale.

Foto: Popa Roger

Șiiii… ta-daaaaa, zăpada e tocmai bună de alergat! Față de anul trecut, când era afânată și aluncam în toate părțile, acum mă duc cu încredere în viteză, nu derapez aproape deloc. O fi și de la adidași, nu știu, dar cert e că mi-a făcut plăcere coborârea. Și zău că nu zic foarte des asta!!

Continui să mă las în voia gravitației și picioarele bagă viteză, libere prin zăpadă. Chiar și coborârea abruptă care a urmat mi s-a părut mai digerabilă acum, pe zăpadă, decât anul trecut, când era doar noroi. Am avut brusc o revelație când am văzut o fată coborând pe lângă mine șerpuind încrezătoare și mi-am dat seama că e mult mai ușor așa, decât în linie dreaptă, punând mereu frână, cum făceam eu înainte. Deci clar, e o tehnică de ținut minte și de aplicat și cu alte ocazii.

Mai sunt poteci acoperite de zăpadă, dar tot bătătorită și plăcută de alergat. Și vremea e pe gustul meu, nici cald, dar nici ger. Fulguitul lejer mi se pare reconfortant.

Pământul, un pic umed, dar nu atât încât să fie alunecos, e tocmai bun să-mi înfig adidașii în el pentru stabilitate. Ce-i drept, sunt cu ochii-n 16 pe porțiunile cu pietre mai periculoase, încetinesc prudentă în locurile prea abrupte pentru picioarele mele antrenate pe asfalt. Dar una peste alta, până la final prind curaj pe coborâri.

Mai depășesc oameni cu bețe, zăresc cu coada ochiului ghiocei, nu iau nicio trântă și nici apă la adidași, deși trec peste pârâiașe destule. Coborâri și urcări, coborâri și urcări, deja nu mai bag în seamă gambele care mă ustură.

Foto: Marius Anton

Încă puțin…

Tot țopăind voioasă din rădăcină-n rădăcină (ca un elefant, probabil), ajung la grădini. Adică porțiunea aia unde se vede orașul și zici că aproape ai ajuns, dar de fapt mai ai kilometri buni până la finiș. Și, bineînțeles, urcarea pe care toți o așteaptă cu nerăbdare. Pentru că e ultima 😀

O dau gata și pe ea și apoi vine la rând poteca pietruită, alergabilă. În jur sunt tot mai mulți oameni la plimbare, iar eu încerc să storc energie să mai alerg, amintindu-mi că anul trecut pe-aici am mers domol. Acum m-a ajutat să mențin ritmul și domnița din fața mea, care părea în formă și după care m-am ținut ca hipnotizată.

Am făcut ochii mari când am văzut scările, semn că da, chiar mai e puțin, doar alergare pe asfalt, printre mașini și pietoni, și vine finișul. Nu știam cât timp făcusem de la start până atunci, dar pe ceas se adunaseră deja kilometrii cursei.

Poza de finiș

Gata, se vede poarta, fotografii își pregătesc aparatele, iar eu îmi aud timpul – ceva cu 5 ore în față. Deci sunt yeeey! sub 6 ore.

Mi-e așa sete, că dau pe gât băutura primită la finiș fără să mă uit prea bine ce e. Cu medalia de gât și un zâmbet cât casa, fac câteva poze la panoul verde, apoi mă pierd printre lume, într-o Piața Sfatului scăldată generos de soare. Au urmat tocănița de cartofi picantă și buună, nuci, stafide, ceva mere date prin praf de halva – ospăț, ce mai!

Am fost pe 15 la feminin, 7 la categoria de vârstă, nimic spectaculos din punctul ăsta de vedere. Daaar am scos un timp mai bun cu 37 de minute față de anul trecut, adică 5 ore 44 minute. Pentru o persoană antrenată pe plat, zic că m-am descurcat onorabil, mai ales că asta a fost a doua mea ieșire la munte pe 2019. Am considerat-o un antrenament, pică bine Brașov Marathon la început de sezon.

Impresii despre Brașov Marathon

Ce-mi place la cursa asta e că startul e fix în Brașov, ceea ce îl face o cursă montană accesibilă chiar și fără mașină.

Am întâlnit mulți voluntari și susținători pe traseu – atmosferă foarte faină! Au fost puține momentele când n-am avut pe nimeni în fața sau în spatele meu, dar oricum traseul a fost foarte bine marcat, nu cred că aveai cum să te pierzi.

Îmi plac noul site și comunicarea pe Facebook (da, mă uit și la asta, defect profesional, ce să-i faci). Ideea cu panoul verde pentru foto, în zona de start/finiș, mi s-a părut extrem de inspirată. Iar pozele… well, văzusem echipa Fisheye la datorie, plus alți fotografi, deci e clar că o să avem poze super.

Un plus pentru bluza Decathlon de finisher și pentru bentița și șosetele asortate din kit (tricou nu mi-am luat, dar din ce am văzut a avut și el un design super). Și din nou o bilă albă pentru renunțarea la paharele de plastic și dorința de a face din Brașov Marathon o competiție prietenoasă cu natura.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.