Cum să te apuci de lucru și să fii mai eficient

În ultima perioadă am văzut multe clipuri despre productivitate și time management. Are legătură cu faptul că sunt freelancer, deci pentru mine e important să-mi organizez bine munca, astfel încât să duc la bun sfârșit fiecare task, la o calitate ridicată, într-un timp cât mai scurt.

M-a interesat mai ales „startul”, pentru că adesea mi se întâmplă să amân la nesfârșit începerea unui task. Am scos niște concluzii din căutările mele într-ale productivității, care sper să vă ajute și pe voi 🙂

Dacă tot amâni să te apuci de lucru, iată câteva idei ca să te mobilizezi:

cum sa fii mai productiv

1. Notează clar ce ai de făcut

Lipsa clarității poate demotiva ușor. Așa că înainte să te apuci de lucru, scrie clar cele mai importante 3 task-uri pe care vrei să le dai gata în ziua respectivă.

2. Împarte în task-uri mai mici

În cazul în care sunt prea complexe sau abstracte, sparge-le în task-uri mai mici, formulate limpede-limpede, chiar dacă ți se pare că sună pueril.

3. Elimină elementele care te distrag

Dă log out din rețelele de socializare și pune-ți telefonul pe silent sau măcar scoate notificările alea enervante 😀 Un punct în plus dacă ai spațiul de lucru curat și ordonat.

4. Setează un deadline

Munca se extinde ca să umple timpul alocat pentru efectuarea ei, spune legea lui Parkinson. Dacă nu-ți setezi un timp de lucru sau îți setezi unul foarte generos, te vei lungi foarte mult, gândindu-te că ai vreme destulă. Practic, un task care ți-ar lua în mod obișnuit 5 minute, s-ar putea să dureze dublu.

În schimb, dacă știi că trebuie să te încadrezi într-un interval strict, sunt șanse mai mari să te mobilizezi. De-asta mulți devin eficienți pe ultima sută de metri înainte de predarea unui proiect 😉

Cum știi cât timp e realist să-ți aloci pentru o sarcină anume? Pornește de la o estimare proprie mai severă, apoi testează. Folosește un cronometru, Toggl sau oricare altă aplicație de time tracking care îți permite să-ți înregistrezi timpul petrecut pentru rezolvarea unui task. Poți face chiar și un #challenge cu tine însuți: “Hai să termin de rezolvat task-ul în 30 de minute, în loc de 45, cât îmi ia de obicei!”

biblioteca emil garleanu carti

Acum că ai ajuns aici, ai două variante:

5.a Eat the frog – Fă chestiile dificile prima dată, ca să scapi mai repede de ele.

5.b Start slow – Începe cu ceva simplu, ca să prinzi curaj.

Varianta optimă depinde mult de fiecare persoană, de task-uri, dar și de momentul zilei. De exemplu, în cazul meu, Eat the frog funcționează de minune dimineața, când sunt fresh și cu mintea limpede. Însă după pauza de prânz prefer să mă reapuc de muncă începând cu ceva foarte ușor, pentru că deja nivelul meu de energie/ entuziasm e mai scăzut. Deci experimentează și vezi ce ți se potrivește.

Concluzia

Din punctul meu de vedere, productivitatea este despre a forma un obicei/ un ritual mai mult decât despre motivație. Sunt chestii pe care niciodată n-o să ai chef să le faci, dar cumva trebuie să găsești o cale să te pui în mișcare. Iar calea asta vine din încercări, eșecuri, reușite și adaptări.

Spor la treabă!

Tu cum te organizezi atunci când ți-e greu să te apuci de lucru?

2 thoughts on “Cum să te apuci de lucru și să fii mai eficient

  1. Adriana

    Am redescoperit recent că ajută foarte mult să planific ceea ce vreau să fac, adică să scriu pe o foaie de hârtie ce îmi doresc să realizez într-o anumită perioadă, să existe și un termen limită și da, să sparg sarcinile mai mari în bucățele mai mici, pe care să le planific și să aibă un termen limită 🙂

    Reply

Leave a Reply to Andra :) Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.