Traseu prin Munții Baiului (și nu numai): Azuga – Secăria – Comarnic

La ora 9:11 dimineața eram la baza pârtiei Sorica din Azuga, privind către muntele verde din fața mea. Mă mâncau tălpile să încep micul traseu propus pentru acea zi: urcare până la stația terminus a telegondolei, apoi o plimbare pe platou și coborâre în Bușteni.

Ziua ne-a făcut cadou raze de soare și răcoare. Era pustiu la telegondolă când am ajuns în Azuga, dar oricum ideea era să urcăm pe jos (antrenament lejer pentru viitoarele alergări montane, și nu numai), așa că am luat pieptișul în primire. M-am oprit de mult ori să admir peisajul să-mi trag sufletul, cu gândul că urcarea se va termina cât de curând.

traseu muntii baiului

Am ajuns în sfârșit sus, transpirată și cu părul în toate părțile, dar ușurată că s-a dus ce a fost mai greu. Acum a început porțiunea de mers lejer, pe un drumeag molcom, cu platourile verzi de-o parte și de alta. Într-adevăr, peisajul arată de paradis, mai ales că norii fotogenici își făceau de lucru deasupra, lăsând pete de umbră pe văi.

Pe marginea drumului am văzut tufe de afine cât cuprinde, însă necoapte 😀 Mare, mare păcat. 

Nu mergeam de prea mult timp, când în dreapta a apărut drumul care coboară spre Bușteni. “Hm, de-abia mi-am făcut încălzirea, deja să mergem spre casă??” Așa că am decis să prelungim un pic traseul și să coborâm spre Sinaia.

Liniște și pace în jur, se auzeau doar gâzele, păsările și vântul șuierând prin iarbă. Soarele era în continuare la locul lui, cam insistent cu razele (ocazie cu care mi-am dat seama că dimineața uitasem să mă dau cu cremă de protecție solară… deși o aveam în bagaj).

Am continuat drumul, cu stații de făcut poze, că prea frumos era totul! Am luat prânzul pe un vârf unde vântul aproape ne-a luat pe sus, dar priveliștea era… vedeți și voi…

munti nori liniste si pace

Turiști nu am întâlnit pe traseu, deși relieful este extrem de accesibil, fără urcări grave. Probabil că majoritatea erau în Bucegi, alții prin pensiuni sau la grătare. Totuși, am văzut câteva perechi de bicicliști, coborând în viteză poteca. Traseul a fost extrem de curat, n-am găsit deloc peturi sau gunoaie.

drum muntii baiului

nori munti

priveliste munte

Am observat că marcajele erau proaspete, semn că fuseseră refăcute de curând. Nu în totalitate, însă. Unii stâlpi aveau marcajele din vârf zburate, așa că n-au fost prea de folos. În plus, am găsit tot felul de marcaje, că deja nu mai știam pe care trebuie să-l urmăm pentru traseul ales.

trasee muntii baiului

Într-un final, am ajuns la vârful Baiul Mare (1895 m). Sau cel puțin asta spunea indicatorul, care cedase în fața vântului și stătea cuminte la pământ.

vf baiul mare

Habar n-am să recunosc piscuri, picioare, plaiuri, șei, culmi și alte forme de relief. Nu diferențiez nici vârfurile montane. Singurul pe care-l identific fără probleme e Caraimanul, din motive evidente de cruce :)) În rest… toate culmile și siluetele și crestele mi se par fix la fel.

Acum că i-am oripilat pe adevărații munțomani, să continuăm.

Sinaia se vedea în depărtare, în partea dreaptă, dar la un moment dat am depășit-o. Și mergem, și mergem, și mergem și ne dăm seama că ar cam fi trebuit să găsim deja drumul de coborâre. Am tras concluzia că l-am ratat, deci… hai înainte. Știam că există un traseu spre Posada, dar cum cel spre Comarnic prin Secăria era cunoscut, ne-am îndreptat într-acolo. Nu fără ceva bâjbâială, oricum, pentru că mai multe drumușoare șerpuiau pe colinele din fața noastră.

Bonus, ne-am intersectat și cu vreo 3 turme de oi/ capre, cu tot cu câini. Noroc că ciobanii erau prin preajmă și dulăii au stat cuminți. Recunosc că m-au trecut toate transpirațiile în preajma lor, mai ceva ca pe urcarea de pe Sorica.

drumuri munti

Într-un final, după o falsă amenințare cu ploaia, am ajuns și în localitatea Secăria, apoi a urmat un drum de vreo 8 km pe marginea șoselei. Șosea în urcare, cu serpentine. Exact ce ne-am fi putut dori mai mult… not! Din fericire, erau și porțiuni de umbră, iar mirosul salcâmilor a fost cu adevărat tonic. Partea proastă? Gunoaiele de pe marginea drumului.

Au apărut la orizont și primele case din Comarnic. Yeeey! Eram mult prea prăjită și concentrată pe mers ca să mai fac poze, însă am descoperit niște locuri de poveste, cu ulițe înguste, case ascunse în verdeață și flori – o minune! Oricum, când am ajuns la gară în Comarnic m-am simțit ca și cum aș fi trecut linia de finiș după o cursă luuungă.

Am marcat 8 ore de la plecarea de dimineață din Azuga, 95% din traseu prin soare (evident că m-am bronzat cu urme). Nu știu exact câți km am făcut, bănuiesc că undeva pe la 40.

Concluzia mea

Chiar dacă sunt eclipsați de Bucegi, munții Baiului merită o șansă și o plimbare. Ba chiar mai multe. Dacă mergeți vara, luați cu voi apă, șapcă, loțiune de protecție solară și nu vă bazați (doar) pe Google Maps.

*Ideea traseului a pornit de la acest minunat articol foarte bine documentat și de la fotografiile superbe. Ar trebui să intru mai des pe blogul Alexandrei, că mi-a făcut poftă maximă de munțomăneală 😀

2 thoughts on “Traseu prin Munții Baiului (și nu numai): Azuga – Secăria – Comarnic

  1. Adriana

    Am făcut și eu traseul mai demult, dar cumva invers …plecare din Sinaia, plimbare prin munții Baiului și coborâre pe pârtia de la Sorica. Blogul Alexandrei e super în ceea privește drumeții pe munte și călătorii 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.