Vă vine să credeți că prima dată când am fost la Milano, acum vreo 8 ani, n-am făcut nicio poză? Nici mie, dar e adevărat. Însă am recuperat acum.
Cu un dor mare de Italia în suflet și-n stomac, am mers de curând într-o mini-vacanță de două zile la Milano. Mi-a plăcut tare, m-am relaxat și m-am plimbat fără presiunea de a bifa tot ce pusesem pe lista de văzut. Și nu erau puține obiective turistice, pentru că Milano are cu ce se lăuda.
La finalul articolului am notat și câteva ponturi pentru organizare, care sper să vă fie de folos dacă mergeți în vacanță la Milano, un oraș ideal pentru city break, după părerea mea.
Ce e de văzut în Milano?
Bosco Verticale
Nordul orașului este dominat de o “plantație” de zgârie-nori. În această zonă, pe via De Castillia 11, se află și „Pădurea verticală”, un cuplu de clădiri moderne împodobite curajos cu verdeață. De fapt, în Milano am văzut multe construcții cu oaze verzi pe acoperiș, probabil din dorința de a diminula poluarea. Fiind martie, am găsit plantele din Giardino Verticale timide și plouate, însă vara probabil că arată și mai spectaculos.
Piazza Gae Aulenti
Tot din categoria “sticlă și oțel”, Piața Gae Aulenti este înconjurată de construcții uriașe, așa că totul arată un pic SF. Sunt ceva magazine și restaurante aici, dar și o fântână mare înconjurată de bănci, unde poți să te relaxezi. În apropiere se află un întreg complex de turnuri de birouri: Pirelli, Lombardia, UniCredit etc.
Chiar dacă majoritatea oamenilor merg la Milano să vadă Domul și alte construcții mai vechi, eu cred că și zona asta modernă merită o plimbare. Plus că e mai liniștită atmosfera decât în centrul aglomerat.
Palazzo Brera
Ce-mi place la universități e că poți să intri să te plimbi în voie și nimeni nu te întreabă nimic (și da, poți să mergi gratuit și la toaletă :)). La Accademia di Brera am ajuns pe seară, când era ceva agitație, dar am dat o tură pe holurile clădirii, printre tineri boemi și ceva turiști.
Curtea interioară e înconjurată de statui reprezentând oameni de știință și artiști din Lombardia (total necunoscuți pentru mine), iar în mijloc tronează o statuie din bronz cu Napoleon.
Iubitorii de muzee de artă nu ar trebui să rateze colecția de capodopere din Pinacoteca di Brera. De asemenea, există și o grădină botanică, însă din păcate era închisă când am fost eu, se deschide în aprilie.
Quadrilatero della Moda
Zonă formată de străzile Montenapoleone, Via Manzoni, Corso Venezia și Via della Spiga este plină cu magazine celebre și scumpe. Chiar dacă nu-s pasionată de fashion sau shopping, mi-a plăcut atmosfera și am admirat vitrinele amenajate creativ.
Quartiere Giardino
Cele câteva case viu colorate din via Lincoln formează o mică oază de liniște, de nici nu zici că te afli în Milano. Curțile sunt cochete și îngrijite, cu o perdea verde de plante revărsându-se peste garduri.
Biserica San Bernardino alle Ossa
Ce faci când un cimitir devine neîncăpător? Strângi oasele și le folosești pe post de decorațiuni. O biserică obișnuită la prima vedere, San Bernardino alle Ossa include un osuar inedit, mai exact o cameră tapetată cu oase și cranii umane, provenite de la un vechi spital. E răcoare în capela micuță, însă nu mi s-a părut excesiv de înspăimântătoare. Se află pe via Verziere 2, iar intrarea este liberă.
Colonne di San Lorenzo și artă urbană
În apropierea celor 16 coloane de marmură datând din epoca romană, am găsit din întâmplare un zid cu artă urbană. Pe o lungime de 40 m, 11 artiști stradali au reprezentat personaje și scene din istoria orașului. Ce mi s-a părut simpatic e că inițiativa i-a aparținut preotului paroh de la biserica din apropiere, Basilica di San Lorenzo, care a venit cu această idee pentru a preveni mâzgăliturile vulgare de pe ziduri.
Navigli
Cartierul Navigli este străbătut de două canale perfecte pentru plimbări romantice la ceas de seară, mai ales că pe margine se întind la rând restaurante, cafenele și galerii. Luminile se reflectă tare frumos în apă, așa că Naviglio Grande, Naviglio Pavese și Darsena, punctul lor de întâlnire, sunt cu siguranță locuri pe care le-aș recomanda de vizitat în Milano.
Am și cinat la un restaurant de pe Naviglio Grande (care habar n-am cum se numește, era mare foamea :))), unde am mâncat ceva simplu și bun: legume la grătar cu brânză Tomino și pere în cornete de parmezan. How cool is that?
Statuia din Piazza Affari
O statuie cel puțin neobișnuită se află în fața clădirii Bursei din Milano, în piața Afacerilor. 😀 Să fie un protest la adresa sistemului financiar?
Domul
De data asta n-am mai ratat ocazia să urc pe terasă și să admir panorama, așa că despre Dom și statul la coadă voi scrie un articol separat.
Galeria Vittorio Emanuele II
Din secolul XIX, Domul are o companie selectă. Îmblânzită de lumina care pătrunde prin acoperișul cu sticlă, Galeria Vittorio Emanuele II se mândrește cu magazine de tot felul, reunite sub o arhitectură deosebită.
Nu vă mirați dacă vedeți turiști făcând piruete într-o anumită zonă a galeriei. În pardoseala din marmură, lucrată de maeștri venețieni, se găsesc numeroase modele și reprezentări, printre care și un taur, pe stema orașului Torino. Se spune că aduce noroc să te rotești cu ochii închiși, ținând călcâiul pe el.
Castello Sforzesco și Parco Sempione
Castelul familiei Sforza include mai multe muzee și colecții de artă, însă prin unele zone te poți plimba fără bilet. Pentru relaxare la iarbă verde, mergeți în parcul Sempione, aflat în spatele castelului, care se întinde până la Arco della Pace. Eu am surprins un clan de broscuțe țestoase stând nemișcate la soare, care m-au făcut să mă simt zen-zen.
La Scala
Exteriorul clădirii nu arată cine știe ce, după părerea mea, deci e de văzut doar dacă sunteți super-pasionați de operă sau… aveți bilet la un concert aici.
TIPS&TRICKS
Cum am organizat obiectivele turistice din Milano
Am salvat locațiile pe Google Maps, iar când am pornit la plimbare am încercat să combin atracțiile aflate în aceeași zonă.
TRANSPORT
Aeroport Orio al Serio – Milano
Sunt multe autobuze care fac legătura dintre Aeroportul Orio al Serio și Milano. De exemplu, cu Orioshuttle, drumul durează aproximativ o oră (în funcție de trafic), iar un bilet costă 5 euro sau 9 euro dus-întors.
Metrou Milano
Am ales un abonament pe două zile (48 de ore) la metrou, de 8,25 euro, și a prins tare bine. O singură călătorie costă 1,50 euro. Cu acest abonament aveți acces la majoritatea stațiilor de metrou, fiind excluse doar câteva dintr-o zonă exterioară a orașului. Milano are o rețea extinsă de metrou, așa că vă puteți baza pe el.
Biciclete de închiriat în Milano
Pentru iubitorii de plimbări pe două roți, există locuri de unde puteți închiria biciclete (obișnuite sau electrice) pentru câteva ore sau zile. De exemplu, rețeaua BikeMi are multe stații răspândite în tot orașul și e foarte accesibilă.
Partea bună e că nu trebuie musai să lași bicicleta în același loc de unde ai luat-o, ceea ce-ți oferă libertate de mișcare 100%. În acest clip sunt pașii de urmat pentru închiriere. Un membership pentru o zi costă aproximativ 5 euro, iar pe lângă această taxă se mai plătesc aproximativ 50 de eurocenți pe oră. Plata se face cu cardul, iar banii se retrag automat. Aplicația BikeMi îți spune și unde găsești rasteluri libere pentru a returna bicicleta.
EXTRA
Dacă vreți mai mult, puteți să prelungiți excursia cu un tur la minunatul lac Como, care se află foarte aproape. Este superbă zona, așa că vă foarte recomand o vacanță mai lungă acolo! 😉