Născuți pentru a alerga – Cristopher McDougal

Ce sfat primește cineva care începe să alerge mai serios?

– Ia-ți o pereche de adidași buni!

Sunt atâtea branduri de încălțăminte sportivă, atâtea colecții și “tehnologii speciale”, că alegerea pantofilor de alergare implică un ritual complex: studiem recenzii, cerem impresii, comparăm, probăm. Însă nu cumva ne agităm prea tare pentru un aspect care nu merită atât de multă atenție?

nascuti pentru a alerga carte Cristopher McDougal

Cu întrebarea asta am rămas în minte după ce am citit cartea “Născuți pentru a alerga”, de Cristopher McDougal, un mix de reportaj, documentar și povești bine spuse despre alergare. O adevărată “delicatesă” pentru pasionații acestui domeniu.

Autorul cărții ne poartă într-o zonă sălbatică din Mexic, unde facem cunoștință cu tribul Tarahumara (Raramuri), populație indigenă cu o cultură impresionantă a alergării. Membrii tribului parcurg zilnic zeci de kilometri, aparent fără accidentări serioase. Partea interesantă e că aleargă în sandale improvizate, făcute din cauciuc reciclat, sau chiar desculți. 

Cristopher McDougal însuși a reușit să evite accidentările de-abia după ce a renunțat la adidașii moderni și a petrecut o perioadă de timp alături de acest trib și de alți alergători de anduranță, printre care legendarul Caballo Blanco, un american ce a renunțat la stilul de viață modern și a luat “lecții” de alergare de la Tarahumara.

Problema pe care o ridică autorul este una legitimă:

Dacă pantofii de alergare moderni oferă o protecție așa bună, cum se face că majoritatea alergătorilor, inclusiv cei amatori, se accidentează cel puțin o dată pe an?

De fapt, susține McDougal, încălțămintea de alergare cu ultra-protecție preia din “meseria” piciorului, astfel că acesta devine leneș, ca și cum ar fi în ghips. Renunțarea la adidașii moderni, cu sisteme de amortizare și pernuțe de aer, te obligă să alergi într-un mod mai apropiat de cel natural, care este cel mai eficient și sănătos. Iar Tarahumara este dovada vie a acestui fapt. Deși încălțați în sandale simple, cei mai buni membri ai tribului au ieșit învingători în competițiile pe distanțe mari, întrecând alergători remarcabili ca Scott Jurek, de exemplu.

“Născuți pentru a alerga” prezintă câteva teorii interesante, susținute cu studii științifice, despre cum noi, oamenii, am evoluat acum milioane de ani ca trib de alergători. Capacitatea de a transpira și, deci, capacitatea de a rezista în alergare pe distanțe lungi, ne-a dat un avantaj față de animale, astfel că am putut să le vânăm “cu picioarele”, hăituindu-ne prada până la moarte, cu mult înainte de a ne folosi de arme. Alergarea de anduranță a fost un instrument de evoluție, astfel că această activitate este una profund umană.

“Capacitatea de a alerga a fost superputerea care ne-a transformat în oameni. Iar asta înseamnă că este o superputere pe care o avem toți.”

În cazul alergării pe distanțe lungi scade diferența de performanță dintre bărbați și femei (comparativ cu alergarea de viteză), iar persoanele mai în vârstă reușesc rezultate foarte bune, similare cu cele obținute în tinerețe. Acest lucru s-ar datora tocmai evoluției omului ca “animal alergător, de haită”.

Așadar, e mai sănătos să alergi desculț sau mai bine te bazezi pe tehnologia de ultimă generație din domeniul alergării?

Ei bine… nu se știe. Deși au fost făcute cercetări, se pare că nu există studii concludente în acest sens și nici dovezi că pantofii de alergare moderni reduc frecvența accidentărilor. 

alergare-de-toamna-cu-frunze

Concluziile mele

Spre deosebire de Tarahumara, majoritatea dintre noi alergăm mai mult pe asfalt și mai puțin pe pământ sau tartan. Cam toată viața ne-o petrecem umblând încălțați, de obicei nu în cei mai comozi pantofi. Unde mai pui că o parte din noi ne apucăm de alergat de-abia la maturitate, tratând cu scutiri orele de sport din școală. Așa că nu știu dacă renunțarea la încălțămintea de alergare e un gest potrivit pentru toată lumea.

Nu înseamnă că dacă începi să alergi în picioarele goale, brusc vei deveni un super alergător și nu te vei mai accidenta. Trecerea de la un stil de alergare la altul se poate lăsa cu dureri și neplăceri. După ce ai alergat toată viața ta încălțat, iar zi cu zi mai și porți tocuri sau încălțăminte nepotrivită, e nevoie de  multă răbdare, antrenament și de o trecere încetul cu încetul de la alergarea cu adidași la cea în picioarele goale sau cu încălțări minimaliste (Vibram FiveFingers, de exemplu, un fel de “a doua piele”, care se mulează pe fiecare deget de la picior, sau chiar sandale speciale, cum sunt Luna).

Din perspectiva mea, recenziile la pantofii de alergare sunt extrem de subiective. În afară de anumite caracteristici, gen greutatea pantofului, lățime, calapod etc, senzația pe care ți-o dau  când alergi cu ei variază de la o persoană la alta. Am avut experiențe nu tocmai plăcute cu o pereche de adidași cu recenzii excelente, lăudați pentru suportul oferit. Faptul că un model este foarte apreciat nu înseamnă automat că ți se va potrivi și ție.

Cred că prea des lăsăm toată responsabilitatea alergării în seama pantofilor. Ne cumpărăm cele mai șmechere modele, cu cele mai cool denumiri și cele mai avansate tehnologii de amortizare, cu prețuri pe măsură, însă uităm că alergarea nu se rezumă la încălțămite. Contează și ritmul antrenamentului, postura, alimentația, odihna, hidratarea, frecvența. Și, nu în ultimul rând, bucuria.

muzica de alergare

Foto: Alexandru Farca

Resurse

Personal, o să rămân în adidași, nu mă văd alergând desculță. Însă cartea “Născuți pentru a alerga” m-a făcut curioasă să descopăr mai multe despre personajele și ideile menționate, așa că am răsfoit și Internetul în căutare de alte studii despre alergarea fără încălțăminte. Evident, n-am găsit un răspuns tranșant la dilema pantofilor de alergare, cât e marketing și cât adevăr, dar am dat peste niște clipuri și articole interesante. Las aici câteva dintre ele. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.