De ceva vreme, cursele de alergare din afara Bucureștiului sunt pentru mine un bun pretext de plimbări și mini-vacanțe. Așa a fost și în cazul Maratonului Internațional Chișinău, la care m-am înscris din curiozitatea de a vizita o altă țară pentru prima dată, pe lângă dorința de a mai experimenta un maraton pe asfalt.
Cursa de la Chișinău a picat fix la o săptămână după nebunia S24H de la Timișoara, însă m-am simțit nesperat de bine după cei 107 km. Totuși, nu mi-am propus să trag prea tare, ci doar să mă bucur de alergarea pe un traseu nou, cât să mai am energie și de explorat orașul.
Am ajuns în capitala Moldovei vineri la amiază, timp berechet să facem un carbloading La Plăcinte, să tragem o tură de recunoaștere pe străzi și să ne familiarizăm cu atmosfera. Despre partea „turistică” a acestei vacanțe voi povesti într-un alt articol, acum să ne ocupăm de maraton.
Vineri seara, în Piața Marii Adunări Naționale, punctul zero al Maratonului, era liniște și pace. N-a fost nevoie să aștept să-mi iau kitul, pe care am avut surpriza să-l primesc într-un rucsac simpatic, cu simbolurile cursei. Mi s-a părut foarte inspirat design-ul materialelor promoționale și al tricourilor, cu iz tradițional-folcloric.
Muzica a fost super-tare, atât la start, cât și pe traseu: de la rock, dance, house, remixuri, până la Goran Bregovici și Zdob & Zdub. Sâmbătă seara am revenit pentru pasta party, când ambianța era mai energică și se strânsese destul de multă lume. Am văzut live cum se prepară pastele noastre într-un ditamai ceaunul, în care omuleții învârteau de zor. Au fost gustoase și au prins tocmai bine, cu un sos simplu, din roșii și busuioc.
Duminică dimineața, în ziua maratonului, am tremurat puțin de frig, amăgită de soarele cam slab. Din fericire, am avut cazare aproape de locul startului, așa că am ajuns repejor în piața acum fremătând de entuziasm. Ne-am strâns în spatele porții de start, alături de alergătorii de la 21, 10 și 5 km, pe un culoar separat de cei de la Fun Run 1,5 km. Cu melodia „Bună dimineața” răsunând în boxe, am pornit în aventura celor 42 km pe bulevardele mari ale Chișinăului (alea cu asfalt bun).
Maratonul a însemnat parcurgerea de a patru ori a unei bucle de 10,5 km; un traseul relativ monoton, dar cu o urcare lungă, susținută, care de pe la a treia tură a stârnit nemulțumirea gambelor mele. Am început în forță și pe parcurs am lăsat-o mai lejer.
Foto: marathon.md
Foto: marathon.md
Pe lângă clasicele banane, la standurile de revitalizare am găsit struguri și felii de pepene, din care am mâncat cu poftă, de nu-mi venea să mai plec. Cred că a fost Maratonul cu cele mai sănătoase puncte de alimentare 😀 De băut, doar apă la sticle de 0,33 ml, branduite cu Maratonul (o idee foarte cool), fără isotonic (eu nu i-am simțit lipsa, dar nu știu împătimiții ce părere au avut despre asta). Ce-i drept, la un punct de pe traseu ni se întindeau pahare cu energizant, însă am spus pas de fiecare dată – not my kind of drink, nici măcar în alergare.
Despre oameni, ce să spun? Mi-a plăcut că pe mai tot traseul au fost voluntari și susținători care au animat alergarea, pe lângă punctele cu muzică. Am văzut alergători de vârste și naționalități variate, unii mai în formă, alții doar cu gândul de a se simți bine făcând mișcare, însă toți cu voia-bună pe chip. Cel mai impresionant a fost domnul cu proteză la un picior, care nu doar că a alergat tot maratonul, dar l-a și terminat în timpul-limită.
La Maratonul Chișinău am văzut moartea cu ochii și a fost amuzant. Asta pentru că “moartea” era pacerul de 6 ore la maraton, adică un alergător îmbrăcat în negru, cu mască, mantie și o coasă la purtător, care a făcut furori și anul trecut (Maratonul Chișinău se află la a treia ediție). La un moment dat am provocat-o și a venit după noi de pe sensul celălalt, dar a fost inofensivă – eram cu mult sub 6 ore, ha-ha!
Foto: Diez
Pe ultimii kilometri am prins energie (sau poate mi-era doar frig?) și am accelerat puțin, cât să trec linia de finiș în 3 h 50 min, un timp pentru care nu simt că am tras prea tare (locul 96 din aprox. 300 de participanți la maraton și locul 9 din cele 31 de ladies). După ce mi-am pus medalia aurie la gât, cu șnur roșu personalizat pentru distanța de 42 km, am trecut în zona de relaxare și m-am pus pe înfulecat pepene – partea a doua. Cu toată fața, evident.
Fotografiile cursei (fără watermark) sunt contra-cost, însă au un preț decent – 200 lei moldovenești/ 45 de lei românești pentru aproximativ 50 de poze destul de reușite. Chilipir față de Lisabona sau Verona, unde nu doar că erau foarte scumpe, dar erau făcute și prost.
Maratonul Internațional Chișinău a fost pentru mine o experiență faină, fără stres, de la care am rămas nu doar cu amintiri frumoase, dar și cu suveniruri pe măsură din capitala Moldovei.
Felicitări, Andra! E motivațional să-ți urmăresc instagramul. Aștept impresii despre Chișinău. 🙂
Mulțumesc mult! 🙂 Da, da, urmează curând un articol despre el 😉