Cum găsesc motivația să alerg constant

Pe scurt: am construit un obicei, în timp.

 Până aici a fost însă cale lungă. Până a simți alergarea ca pe o dorință plăcută am trecut prin stări diferite, cu sesiuni de auto-convingere, transpirație, respirație obosită, planificare, lecții prinse din fugă (la propriu și la figurat). Și răbdare, multă răbdare.

Cred că fiecare are ritmul personal când vine vorba de constanță, adică momentul magic T2 când deja alergarea a devenit parte din ritualul zilnic și nu o chestie pe care trebuie s-o bifezi fără prea mare entuziasm. Unii se simt atrași iremediabili de zburdat după câteva alergări, alții au nevoie de mai mult timp sau de experiențe revelatoare ca să iubească acest tip de mișcare. Mai sunt unii de care nu se prinde și pace. Și e ok, că nici n-are cum să fie o activitate pe placul tuturor 🙂

La câțiva ani după ce m-am “obișnuit” cu alergarea, am învățat că relația cu ea e ca orice altă relație: iubirea se construiește în timp, prin atenție, gesturi frumoase și răbdare. Treci prin momente cu pasiune mare (PB-uri, poate chiar vreun podium, o cursă cu traseu super-fain etc.), momente de monotonie, în care n-ai chef de nimic și vrei să lași totul baltă (oboseala, bat-o vina!), momente de deznădejde (accidentări), dar găsești până la urmă puterea să treci peste ele.

Chiar și acum sunt momente când îmi prinde bine ceva motivație „auxiliară”, așa că am strâns aici strategii pe care le-am folosit/ le folosesc ca să mă (re)îndrăgostesc de alergare. 

No pressure. Gândul ăsta funcționează cel mai bine la mine când cheful e la nivel minim. Îmi zic că mă duc până-n parc în ritm lejer, de plimbare, dau acolo 1-2 ture și gata, fără pretenții să scot cine știe ce pace. Ei, chestia e că pe parcurs, după ce mă încălzesc, hop! apare și pofta serioasă de alergat. Treaba e să ieși din casă, restul vine de la sine.

Coincidență…. sau nu. “Dacă tot am mâncat ieri pastele alea, așa, ca un carbloading inconștient/ neprevăzut, nu mai bine profit să bag azi un long run, că tot am energie?”

Ah, endorfine! Endorphins After Party. Adică mă gândesc cât de bine o să mă simt după. Asta pentru că în zilele cu alergări matinale moderate ca distanță am energie cât cuprinde și nu mă mai apucă somnul după prânz.

Planificare. Decizia e deja luată de seara, deci dimineața nu mai stau să negociez cu mine dacă să merg sau nu la alergat. Mă dau jos din pat (după câteva snooze-uri…), am hainele pregătite, mănânc și ies pe ușă. Done!

Modele. Când văd prin lista mea de Facebook oameni care au postat despre alergarea lor, chiar dacă afară suflă vântul, plouă sau e frig de crapă adidașii pietrele, parcă mă simt încurajată. Uite că se poate, deci n-aș fi singura nebună.

Running buddies. Alergările de grup sunt minunate ca motivație, mai ales iarna, când a alerga singur(ă) prin frig și întuneric poate fi descurajant. Așa, mă gândesc că mă duc să mă văd cu o gașcă de oameni energici, iar alergarea va fi accesoriul care completază întâlnirea 😀

Competiții. “Hai că vine Cluju/ Moieciu acum!” Cursele la care m-am înscris/vreau să particip mă motivează să păstrez un ritm serios al antrenamentelor, că nu vreau să fiu adunată cu targa de pe traseu. Și poate de data asta o să arăt mai fresh în poze, nu ca și cum tocmai m-aș fi trezit din somn.

Motivational stuff. Well, da, când văd unele citate motivaționale (e plin netu), poze funny sau citesc poveștile impresionante ale altor alergători, simt furnicături în talpă și senzația că vreau să alerg ACUM.

Odihna e parte din antrenament. O pauză din când în când e binevenită. Aia activă, de preferat. O plimbare lungă, ceva yoga, bicliclit, drumeții pe munte… varietate.

Tu cum te motivezi să alergi sau să faci mișcare în mod constant? Zi-ne din experiența ta!


Foto: Pinterest, of course

2 thoughts on “Cum găsesc motivația să alerg constant

  1. Anne

    După cum știi deja, eu nu alerg. 😛 Dar merg la sală, am scris despre asta recent și am zis că aș vrea să mă apuc și de alergat în viitorul apropiat. Simt cumva că acest articol e puțin și pentru mine, ca să mă motivez să încerc și alt tip de mișcare. 😀
    Despre motivație (pentru antrenament la sală, în cazul meu), pot doar să spun că nu am avut nevoie aproape deloc – m-am îndrăgostit din prima și foarte rar mi se întâmplă să nu am chef să merg. Dar când totuși n-am dispoziție, mă gândesc la cât de bine mă simt după. Și mereu am în cap fraza ”the only bad workout is the one you didn’t do”.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Am văzut articolul cu miturile despre dieta și sală, I agree cu zici acolo, sunt lucruri de bun simț pe care mulți nu le conștientizează…
      Și eu mi-aș dori să diversific, să fac și alte feluri de mișcare pe lângă alergare, dar lipsește motivația :))) Poate la un moment dat ajung și eu la ceva ore de aerobico-sărituri. Problema e că sunt praf-praf la reținut coregrafii sau succesiuni de mișcări, oricât de simple ar fi. Mi se pare super-stresant din cauza asta :))

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *