Din Bologna am făcut o vizită de o zi la Ferrara, localitate care avea avantajul de a fi destul de aproape, cam la o jumătate de oră de mers cu trenul. În plus, există destul de multe curse între cele două oraşe, iar biletele sunt accesibile ca preţ (în jur de 4,5 euro).

Nu ştiam la ce să mă aştept când am ieşit pe poarta gării din Ferrara şi m-am îndreptat spre centru. Am descoperit un oraş micuţ, în stil medieval, cu extrem, dar extrem! de multe biciclete, ţâşnind cu viteză din toate direcţiile. Deşi nu aveam hartă, a fost foarte uşor să ajung în inima oraşului, lăsându-mă ghidată de indicatoarele turistice. Cu riscul de a părea superficială, trebuie să recunosc nu îmi propusesem să vizitez muzee sau să cutreier palate. Mi-am dorit exclusiv să mă bucur de arhitectura oraşului, de atmosfera sa şi de câteva clădiri şi parcuri descoperite pe net, care păreau pe gustul meu.

Piaţa centrală a oraşului fierbea de pregătirile pentru Crăciun, alături de catedrala masivă fiind în construcţie căsuţele pentru târg. Ornamentele de iarnă erau deja aninate de clădiri, aşteptând venirea sărbătorilor pentru a-şi împăştia lumina.

Catedrala mi-a plăcut pe exterior, cu îmbinarea de romanic şi gotic, însă interiorul era cam sumbru, rece şi întunecat. Am dat o tură pe străduţe şi am bifat Castelul Estense (doar de afară), apoi am descoperit şi o statuie dedicată lui Savonarola, lucuru care m-a amuzat un pic: de ce să ridici statuie unui astfel de personaj, fie el şi localnic?

Următoarea oprire a fost Palatul Diamantelor, numit aşa pentru că pereţii exteriori sunt acoperiţi cu nişte decoraţiuni în relief, asemănătoare unor mici piramide. Sau diamante. Chiar dacă pare pătată (sau era doar umedă?), clădirea are un aspect interesant şi m-am bucurat că am trecut prin preajma ei şi i-am mângâiat zidurile. Palatul Diamantelor găzduieşte Galeria Naţională de Pictură a oraşului (Pinacoteca Nazionale di Ferrara).

În curtea unui muzeu am descoperit un cadru drăguţ, pe care am ţinut morţiş să-l imortalizez.

Drumul meu a continuat printr-un parc liniştit, pe aleile căruia m-am plimbat în voie, admirând frunzele scuturate de toamnă. Când să dau să ies pe poartă, văd o gaşcă de adolescenţi călare pe biciclete, venind în mare avânt spre parc. În primă instanţă, am rămas pe loc şi i-am privit cu gura căscată. Biciclişti mulţi am mai văzut eu, dar elevi pe biciclete, pedalând aşa cu entuziasm şi lejeritate în grup, niciodată! Mi-a trecut prin cap că pentru ei cele două roţi sunt la fel de obişnuite ca iPhone-ul şi am privit în continuare cu ochi mari mulţimea de biciclete scurgându-se lin pe alei, foarte plăcut impresionată de această imagine.

Pentru că se făcuse deja ora prânzului, am intrat într-un fel de bar şi, deşi nu-s amatoare de sandvişuri, mi-am făcu pofta cu o piadina, o pâine “plată”, pe care aş asemăna-o la aspect cu o lipie mai groasă şi mai consistentă, umplută cu tot felul de bunătăţi. Eu am ales legume la grătar, două feluri de brânză şi prosciuto crudo şi, deşi am aşteptat ceva până să o primesc, a fost caldă şi tare bună, perfectă pentru a-mi potoli foamea.

Cu forţe noi, am ajuns la Cimitero della Certosa, unde era pustietate mare. Nu mi s-a părut nimic notabil de văzut, aşa că mi-am luat rapid tălpăşiţa spre zone mai plăcute.

Punctul culminant al vizitei la Ferrara a fost, pentru mine, plimbarea pe Via delle Volte, pe care am căutat-o intens; într-un final, am avut noroc cu indicatoarele turistice, amplasate eficient la intersecţii. Via delle Volte este o stradă îngustă, dintr-o bucată (adică fără trotuar), pietruită şi traversată de arce pitoreşti, unde atmosfera medievală e la ea acasă. În plus, romantismul dansează printre zidurile clădirilor, care odată găzduiau magazine şi locuinţe ale negustorilor. Sunt şi câteva restaurante şi mici osterii, iar în unele locuri, datorită arcelor, strada pare că devine un tunel, întunecându-se foarte mult.

M-am întors la Bologna relaxată şi recunoscătoare că am ales să vizitez Ferrara, oraş care mi-a lăsat impresia unui spaţiu liniştit, unde localnicii trăiesc ca o mare familie fericită de biciclişti.