O bibliotecă? Un magazin cu dulciuri? Un tărâm al plăcerilor infinite? Nu ştiu cum vă imaginaţi voi paradisul, dar pentru mine se aseamănă mult cu o grădină în stil italian. Iar ultimul astfel de paradis descoperit a fost Giardino Giusti din Verona, unde am uitat de timp şi de alte detalii, uimită de atâta frumuseţe.

Grădina Giusti este un adevărat parc de 5 stele, îngrijit şi elegant, cu o alură regală. Biletul de acces costă 7 euro, dar merită! Iniţial am ezitat dacă să plătesc suma asta ca să văd doar o grădină, dar mă bucur că am luat decizia să intru, pentru că atmosfera este superbă.

Parcul a fost creat la finalul anilor 1400, iar structura actuală a fost realizată de către Agostino Giusti, cavaler al Republicii Veneţiene, în anul 1570, pentru palatul Giusti.

Ce mi-a atras atenţia de cum am păşit pe poarta veche a fost labirintul viu, sculptat cu grijă în vegetaţia încă verde. Din loc în loc, statui, fântâni şi băncuţe de piatră completează peisajul natural, iar anumite porţiuni sunt mai sălbatice, însă la fel de estetice. Soarele dimineţii lumina perfect peisajul, jucându-se printre crengile chiparoşilor de un verde puternic şi alunecând pe frunzele galbene care acopereau în unele locuri aleile pitoreşti. Am luat la pas fiecare alee, privind în jur cu nesaţ, ca să înregistrez bine în suflet imaginile şi senzaţiile din acele momente perfecte.

De la intrare se deschide o alee îngustă, mărginită de chiparoşi înalţi, care duce spre o grotă, având deasupra un balcon cu un mascaron uriaş. Grădina este organizată pe terase şi prevăzută cu trepte care urcă alene până sus, de unde se deschide în faţa ochilor o panoramă de vis asupra Veronei. Turnurile şi acoperişurile oraşului se văd perfect din micul foişor cu coloane, unde am zăbovit vreme îndelungată, în căutarea unghiului perfect pentru a suprinde priveliştea. Labirintul viu poate fi admirat de la terasele superioare, iar tot de acolo oraşul se vede din diverse unghiuri, fiecare cu farmecul său.

Ce mi-a plăcut mult la această grădină, pe lângă labirintul viu, a fost senzaţia de intimitate, de spaţiu bine utilizat, spre deosebire de parcurile enorme şi goale pe care le-am văzut la palatele austriece sau nemţeşti, de exemplu.

Am plecat din Grădina Giusti cu un sentiment plăcut de încântare şi speranţă: în astfel de locuri, indiferent de evenimentele care se întâmplă în restul lumii, timpul este blând şi răbdător, iar natura îşi arată frumuseţea în toată splendoarea sa.