Nu mi se întâmplă foarte des să stau departe de laptop şi internet. Însă există momente în care uit cu totul de ele şi mă las purtată de dulcea prezenţă a vieţii reale. Iau fiecare moment pe rând, fără să mă gândesc ce va urma sau cum îmi voi ocupa timpul. Asta se întâmplă în special când sunt într-un loc nou, în natură, într-o vacanţă mai mică sau mai mare şi aleg să-mi “uit” telefonul în rucsac sau în camera de hotel, pentru o infuzie consistentă de prezent.
Aşa s-a întâmplat şi în teambuilding-ul de săptămâna trecută de la Câmpulung, care, deşi scurt, a fost un prilej perfect de deconectare de la porţia zilnică de tehnologie. Mai mult, de data asta am renunţat să duc după mine peste tot aparatul foto şi m-am rezumat la o singură plimbare în compania sa, în ziua plecării.
La prima vedere, Câmpulung Muscel nu pare a fi o destinaţie prea atractivă dacă vorbim strict de obiective turistice. Însă dacă te plimbi un pic prin oraş, ai surpriza să descoperi mici comori: câteva colţişoare de poveste, cu detalii la care nu te-ai fi aşteptat, vile cochete, ascunse după copaci, statui sau parcuri cu tot felul de flori. E drept, unele construcţii ar avea mare nevoie de o renovare, căci timpul a ros conştiincios la ele.
Câmpulung Muscel este un mic orăşel aflat la vreo 50 km de Piteşti, ce se bucură de compania munţilor. Prin oraş încă sunt multe clădiri cu o arhitectură superbă, pe lângă construcţii “moderne”, care nu se integrează prea bine în peisaj, dar sunt atât de des întâlnite pe plaiurile mioritice. Strada principală este brăzdată pe mijloc de o fâşie de copaci şi verdeaţă, binevenite mai ales pe timp de vară, căci dau un aer proaspăt oraşului. Am fost plăcut surprinsă de casele aflate pe străduţe calme, a căror linişte este tulburată doar de lătratul insistent al câinilor, ce nu lasă pe nimeni să treacă fără să dea de veste printr-o agitaţie extrem de vocală. Din fericire, cei mai mulţi sunt dincolo de garduri, însă există şi destui care umblă liberi.
În Câmpulung am avut cazare la pensiunea-restaurant Casa Blanca, aflată foarte aproape de centru şi de Primărie – la vreo 5 minute de mers pe jos. Mâncarea a fost bună-bună, pentru toate gusturile şi orientările gastronomice 🙂
Pentru că, aşa cum am zis deja, nu am avut mereu cu mine aparatul foto, nu am nicio mostră din bunătăţile savurate, adică bulz, ciorbă de vită, macaroane dulci cu brânză, salată de vinete, brânză, legume, peşte etc. O să vă las, deci, să savuraţi doar cu gândul la ele. Sau puteţi să faceţi o vizită direct la restaurant, ca să vă convingeţi pe cont propriu. Din aceeaşi cauză am ratat şi imortalizarea priveliştii din mansardă, adică o mare de acoperişuri şi copaci, peste care şedea senin un cer limpede şi cuminte.
Urcând pe strada din lateralul pensiunii, ajungi într-o zonă cu multe case şi curţi mari, unde urbanul se retrage pentru a face loc naturii. La prima răscruce de drumuri, dincolo de tufe de flori galbene apare Vila Rosetti, din păcate aflată în paragină.
Pe o potecă abruptă, printre arbori, ne-am croit drum spre deal, unde am stat pe o pajişte cu greieri şi gâze de tot felul, ascultând sunetele naturii. Dincolo de copacii stufoşi am zărit şi o bucată de oraş. Agitaţia capitalei pare atât de departe în acest spaţiu… O parte din activităţile de teambuilding le-am desfăşurat pe această pajişte, bucurându-ne de verdeaţă şi aer curat.
Dimineaţa, pe la 7, Câmpulungul este deja treaz, iar maşinile şi oamenii încep să se pună în mişcare. Am profitat de orele dimineţii pentru a face un tur prin centru, de data asta alături de aparatul foto. Am remarcat trei dintre clădirile simbol are oraşului: Casa de Cultură Tudor Muşatescu, Muzeul Municipal şi Primăria.
Primăria Câmpulung este cireaşa de pe tortul oraşului, ca arhitectură. Cele trei balcoane de pe faţadă, decorate cu o dantelărie de forme rotunjite şi flori roşii, m-au dus cu gândul la Palatul de la Mogoşoaia.
În spatele Primăriei se află Paltul de Justiţie, cu o arhitectură de inspiraţie neoclasică, clădire despre care puteam să pariez că găzduieşte vreun muzeu.
Locul meu preferat din Câmpulung a fost complexul Bărăţia, mai exact ansamblul bisericii catolice Sfântul Iacob, alături de turnul clopotniţă şi casa parohială. În curte mi-a atras atenţia o sculptură reprezentând o pasăre (eu aş zice că e o gâscă…), o prezenţă neobişnuită într-un astfel de loc. N-am reuşit să-i aflu povestea, dar tare sunt curioasă ce-i cu ea acolo.
O vizită în Câmpulung nu poate fi considerată completă fără un tur la Iepuraşul, cofetăria-patiserie din centru, unde mai mereu este plin. Copertina galbenă, jucăuşă, iese în evidenţă de departe. La fel de apreciată pare a fi şi cofetăria Un băiat şi o fată.
Pentru că am participat şi la un Treasure Hunt pe echipe, am avut ocazia să interacţionăm un pic şi cu oamenii locului, care au fost deschişi la nebuniile noastre şi ne-au ajutat să ducem la bun sfârşit sarcinile primite. Am cunoscut Constantini şi Elene, am primit flori, am pescuit, ne-am pozat cu oameni de zăpadă (!), am trecut prin taxiuri, am tras cu ochiul pe ferestrele restaurantelor şi câte şi mai câte…
Aţi ajuns vreodată prin Câmpulung Muscel? L-aţi vizitat? 🙂
Campulung, oras de munte, vorba cantecului, este asa frumos pentru ca inainte de Primul Razboi Mondial era o statuine de munte renumita, considerata atunci a doua dupa Davos la calitatea aerului.
Dupa 1918 a cazut treptat pe locul 3 dupa Valea Prahovei si alte locatii, apoi lovitua de gratie au dat comunistii cu fabrica de ciment, care a distrus aerul si natura pe zeci de km patrati in jur.
Azi orasul este o umbra a ceea ce a fost, mai ales datorita caderii industriilor si emigrarii masive.
Are totusi sarmul lui, ca si Curtea de Arges.