CONCURS: Tu ce faci de Ziua Fericirii?

Update: Am extras şi câştigătorul: comentariul nr. 4 – Rodica. Felicitări! 🙂

castigator ipf

Ei bine, da, există aşa ceva, din fericire 😀 Ziua Internaţională a Fericirii se sărbătoreşte în fiecare an pe 20 martie, un bun prilej de a ne reconsidera priorităţile şi de a ne aminti de lucrurile care contează cu adevărat pentru noi. Şi nu ştiu dacă aţi auzit, dar în Bucureşti există un loc special unde poţi să-ţi creşti pofta de fericire şi s-o împarţi cu alţii. Se numeşte chiar Institutul pentru Fericire (IPF), iar în spaţiul lor primitor se organizează ateliere de dezvoltare personală, seri de film şi de comunitate şi tot felul de alte întâlniri cu spirit pozitiv.

Şi cum Ziua Fericirii merită celebrată din plin, IPF te aşteaptă la film! Vineri seara, pe 20 martie 2015, de la ora 20:00, la Connect Hub (Bd. Dacia, nr. 99, etaj 4, Bucureşti) se proiectează filmul “Hector în căutarea fericirii” (“Hector and the Search for Happiness”), care să te inspire şi să te motiveze pe propriul drum tău spre fericire. Vezi trailerul oficial, iar apoi îţi poţi rezerva un loc la film chiar aici.

Dar ziceam ceva de un CONCURS, nu? 🙂

IPF oferă 2 bilete pentru tine şi cineva drag la filmul “Hector în căutarea fericirii” şi o seară plăcută în compania unor oameni faini, ca să închei o zi specială într-o notă relaxantă. Concursul se adresează celor din Bucureşti.

film Ziua Fericirii 2015

Reguli de paticipare

  1. Lasă un comentariu la această postare în care să menţionezi 3 lucruri/ evenimente/ întâmplări/ senzaţii care te-au făcut fericit în ultima lună.
  2. Zâmbeşte 🙂

Important!

  • Norocosul câştigător va fi ales prin www.random.org. Ultima zi în care poţi participa la concurs este 17 martie 2015, iar câştigătorul îl aflăm ziua următoare.
  • Te rog să foloseşti o adresă de e-mail validă la comentariu, pentru a te contacta în cazul câştigării cadoului.
  • Dacă persoana care câştigă premiul nu răspunde la e-mail în termen de 24 de ore, se va alege un nou câştigător.

Dacă ai deja alte planuri pentru vineri seara, poţi oricum să contribui la ridicarea gradului de fericire a celor din jur prin tot felul de gesturi mici şi dulci: cadouri simbolice, îmbrăţişări, vorbe bune spuse din suflet, zâmbete sincere, mesaje către cei dragi etc.

Pe cei mai îndrăzneţi, IPF îi provoacă să creeze pancarte cu mesaje pozitive şi să le poarte cu mândrie în drumul lor spre muncă sau în pauza de prânz, ca să înveselească ziua celor din jur. Dacă vrei să te implici şi mai mult, imortalizează aceste momente frumoase şi postează-le pe pagina ta de Facebook, cu eticheta #ZiuaFericirii, pentru a fi parte din “albumul fericirii”.

ziua internationala a fericirii 2015

Zi fericită şi baftă la concurs! 🙂

10 thoughts on “CONCURS: Tu ce faci de Ziua Fericirii?

  1. Carmenssit

    Mentionez 3 lucruri/ evenimente/ întâmplări/ senzaţii care m-au făcut fericit în ultima lună:
    – zambetul surorii mele cand ii spun “te iubesc, noapte buna”
    – cafeaua buna de dimineata
    – soarele si o pereche misto de ochelari.

    Zambesc!

    Reply
  2. Calatorscop

    3 lucruri care m-au facut fericita in ultima luna:

    – intalnirea (de aseara) cu o prietena draga, pe care nu am mai vazut-o de multa vreme
    – alegerea destinatiei pentru urmatorul concediu
    – faptul ca am reusit sa materialiez impreuna cu prietenul meu, o idee a mea si o pasiune de a lui, un blog despre calculatoarele vechi…si toate clipele frumoase petrecute ca sa il “punem pe picioare”

    Reply
  3. rodica

    1.intalnirea cu o potentiala prietena cu care rezonez.2.cafeaua cu mult lapte pe care o beau uneori ca forma de rasfat.3.o pereche de porumbei care se giugiuleau pe o ramura ,semn ca a venit primavara

    Reply
  4. Andreea

    Zambetele celor cu care alerg in fiecare miercuri seara; primele raze de soare primavaratic; ghioceii si floricelele de primavara.

    Reply
  5. Duta Mihaela

    Luna asta m-au facut fericita:
    – scrisoarea de acceptare la universitatea pe care mi-o doream
    – o fapta a mamei mele prin care mi-a dovedit inca o data ca ma iubeste si ca nevoile mele sunt mai importante pentru ea decat nevoile ei
    – ciocolata 🙂

    Reply
  6. Theodorus

    1. Un compliment primit dela o persoana necunoscuta
    2. Salata de leurda si berea de ghimbir
    3. Soarele

    Reply
  7. Lazar Adrian

    1. filmul Big Eyes
    2. cartea Marat.Iubirea are spini scrisa de Natasa Alina Culea
    3. inceputul primaverii

    🙂

    Reply

Leave a Reply to Duta Mihaela Cancel reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.