Când eram mică, ţineam la jucăriile mele ca la ochii din cap. Nu suportam să mă separ de ele sau să-mi fie aruncate, iar despărţirea de anumite obiecte, fie ele neînsemnate, se lăsa cu un ocean de lacrimi. Desigur că nu le foloseam pe toate, însă simţeam nevoia să le ştiu prezente undeva, acolo, prin casă.
Mai târziu, am avut o perioadă în care cumpăram lumânări parfumate cu nemiluita. Cele mai multe vizite la hipermarket se terminau, inevitabil, cu cel puţin un astfel de obiect în coş. Pe majoritatea nu le aprindeam niciodată, doar se umpleau de praf prin diferite colţuri ale camerei.
Nu ştiu când s-a produs declicul, însă la un moment dat, acum câţiva ani, mi-am dat seama că surplusul de lucruri mă încurcă teribil. Şi nu era vorba doar de lumânările parfumate. Am simţit nevoia de a scăpa de o parte din obiectele nefolositoare pe care le aveam; probabil că dorinţa de ordine în lucruri a pornit de la cea de ordine în viaţă. Problema principală era că nu-mi trebuiau, ci doar zăceau prin dulapuri, dându-mi o senzaţie de sufocare şi punându-mă în dificultate când trebuia să găsesc ceva anume. Au urmat runde serioase de făcut curat prin şifoniere, dulapuri şi sertare, sortat lucruri. Unele date, altele reorganizate. Să fi fost o coincidenţă că dorinţa de a mă elibera de obiecte a venit cam în acelaşi timp cu eliberarea de kilogramele în plus?
Am descoperit apoi ceva interesant. Cu cât scoteam mai multe sacoşe cu lucruri din casă, cu atât mă simţeam mai uşurată, mai împăcată, ca şi cum aş fi făcut pace cu spaţiul în care locuiesc, dar şi cu mine. Dăruind, am învăţat să fiu detaşată, şi asta nu doar când vine vorba de lucruri. Am aflat că e ok ca din când în când să renunţi la înverşunarea cu care îţi trăieşti viaţa şi de reflexul de a te agăţa de orice îţi iese în cale. Când renunţi la lucrurile nefolositoare, devii mai liber şi mai lucid, vezi clar ceea ce contează.
Fără a da în extreme, a trăi cu mai puţin înseamnă a aprecia mai mult ce eşti. Capeţi reflexul (sănătos, zic eu) de a te da un pas înapoi şi a-ţi pune întrebări despre ceea ce faci sau ceea ce ţi se întâmplă: “De ce reacţionez aşa?”, “Ce înseamnă pentru mine acest lucru?”, “De ce simt dorinţa asta de necontrolat să adun lucruri de care nu am nevoie?” etc. Te cunoşti mai bine şi poţi să-ţi controlezi anumite impulsuri sau să-ţi schimbi obiceiuri nocive de care te credeai dependent pe viaţă. Îţi dai seama că poţi să trăieşti foarte bine şi dacă nu-ţi cumperi pantofii ăia scumpi, dar pe care nu-i vei purta niciodată, sau dacă nu mănânci încă 2 felii de prăjitură, pe lângă cele 3 deja devorate.
A face din când în când ordine în casă şi în viaţă, renunţând la lucrurile de care nu ai nevoie, dar care îţi încarcă existenţa şi te încurcă, e un adevărat ritual de purificare. Când dăruieşti, nu faci un bine doar celorlalţi, ci şi ţie, pentru că exersezi detaşarea. Un pas important de la “a avea” la “a fi”.
Articol publicat pe România Pozitivă
Da, si eu periodic imi fac ordine prin lucruri, pentru a “scapa” de lucrurile care nu imi mai folosesc …si incerc pe cat posibil cand imi cumpar ceva nou, sa renunt la ceva vechi de acelasi tip …si evident, ma intreb de 2 ori inainte de a cumpara ceva daca chiar am nevoie de acel lucru (mai ales daca nu e ceva biodegradabil) 🙂
E un mecanism bun să renunţi la un lucru atunci când cumperi altul nou 🙂 Eu încerc să aplic “strategia” asta mai ales la cărţi şi haine, ca să nu fiu nevoită să-mi cumpăr şi alte dulapuri :)))
“surplusul de lucruri mă încurcă…” si “renunţând la lucrurile de care nu ai nevoie… (…) …e un adevărat ritual de purificare.” eu sunt total de acord 🙂 doar sa nu se ajunga asa la povestea celor trei maimute “nu vad, nu aud, nu vorbesc!”, caci oricum, in cele din urma, nu cred ca mai are nevoie nimeni de lucruri 🙂 pur sau impur, numai conteaza, daca nu functionezi la maximum. adica, imi plac lucrurile cat mai simple, fara un surplus de lucruri, care sa ma incurce sa traiesc la maximum, cat mai sanatos. este corect si dezirabil.
Ideea e să renunţi la chestiile inutile, nu cred că e plăcut să trăieşti doar cu… aer 🙂
am noroc ca nu sunt legata de lucruri: bine, exceptie laptopul dar de el sunt legata pentru ca imi tb la munca. asa ca, mi-e foarte usor sa pun 10 chestii in valiza si o tai sau sa fac curat in dulap cel putin o data la sezon si sa zbor diverse haine pe care chiar nu le mai port.
va urma curand o chestie de asta – curatenie la haine. si din nou, le voi dona
nu tin nici la bijuterii, de ex; dar port inelul de logodna, verigheta si un lantisor (iar dragonul preferat e atarnat de monitor) :))
Eu numai ce am făcut o curăţenie din asta, cu selectat de cărţi şi haine pe care vreau să le dau, că se strânseseră ceva. De-asta am fost şi inspirată să scriu articolul 😉
am facut vara trecuta o tura de curat la haine; cartile mi-e nush cum sa le dau (adica majoritatea sunt in Engleza, cumparate de mine in ultimii ani, dar citite, evident); probabil o sa le donez la biblioteca peste cativa zeci de ani 🙂
ft multe am donat in 2010 (cand organizam Lecturi urbane) dar alea au fost in Romana si vechi (ramase mostenire).
Articolul tau m-a facut sa ma gandesc la nou descoperitul meu minimalism: nu-mi mai place, brusc, sa vad multe aglomerari de obiecte prin casa, nici macar carti, daca-ti poti inchipui… Deocamdata le ascund, dar nu-mi place, stiu ca sunt acolo. Mi-e greu sa renunt la lucruri, desi am inceput incet-incet s-o fac.
Inca n-am aflat ce e cu dorinta asta de simplitate, dar sap. 🙂
Less is more!
Am trecut şi eu prin starea asta, mai am de făcut ordine/curat în unele locuri, dar simt un progres evident faţă de acum câţiva ani.
Poate are legătură cu dorinţa de a nu ne mai lăsa distrase şi a fi mai concentrate pe un scop (sau găsirea lui)? 🙂
Si eu am o problema cu organizarea lucrurilor(+praful), pe birou pe rafturi..nu suport sa le vad imprastiate, dar asa am fost de mica..iar vizavi de renuntare, cel mai usor imi este sa renunt la haine, desi de multe ori, la multe dintre ele, mi se intampla sa ma gandesc cat de mult mi le-am dorit atunci cand le-am cumparat si cata placere imi facea sa le port si sa stiu ca sunt ale mele, si cu cata detasare le-as putea darui acum primei persoane care mi-ar iesi in cale (evident, ca am si preferate pe care le pastrez).Vizavi de carti sunt mai reticenta, nu neaparat pentru ca investesc in ele, dar le-as da doar daca as sti ca sunt pe maini bune, plus ca imi doresc pe viitor un birou cu o biblioteca pe stil mai vechi,din lemn:x..deci, la mine loc pentru carti se gaseste, iar daca nu, se face!:))
Eu am început să renunţ cu uşurinţă şi la cărţi, mai ales la cele care nu m-au încântat. Mă gândesc că poate altora le-ar plăcea şi cu gândul ăsta le dau. Oricum, nu cred că le-aş mai reciti, iar dacă totuşi aş vrea să fac asta, pot să le împrumut sau să le citesc într-o librările.
Îţi doresc să ai parte de biblioteca visurilor tale! 😉
si eu ma gandesc cu sa donez cartile care nu m-au atras, pentru a face loc unor titluri noi. tu cum ai “scapat” de ele? Cred totusi ca, ar putea fi altcineva caruia sa ii faca placere sa le citeasca, doar ca volumeme respective nu sunt (din pacate) pe gustul meu
Pe cele mai multe dintre ele le-am dus la Schimb de cărţi, un eveniment foarte fain care are loc lunar (vara nu se ţine) https://www.facebook.com/Schimb-de-Carti-120749414630243 Poţi să-ţi mai întrebi şi prietenii/colegii dacă sunt interesaţi.
De vândut, eu nu prea am reuşit să vând, mi se pare cam complicat 🙂
Mai demult am încercat să le duc la anticariate, dar se pare că nu erau titluri căutate …
Multu pentru sugestie 🙂 e o varianta pe care o pot incerca 🙂
Cu drag! Sper să fie eficientă 🙂