Răsfoind cele aproape 1000 de poze făcute în Munchen, după o escapadă de doar 4 zile aici, mă apucă deja dorul. De oraş, de vacanţă, de hoinărit pe străzi şi încercat bunătăţi, de stat la poveşti în locuri noi şi explorat castele uriaşe.

Deşi îmi propusesem să fac mai puţine fotografii în această vacanţă, nu am reuşit să mă ţin de cuvânt. Însă privindu-le, nu-mi pare rău. Imaginile mă ajută să-mi amintesc mai bine locurile vizitate şi senzaţiile trăite, deci pot să spun că m-am întors cu un bagaj plin de amintiri.

După weekendul de acum doi ani petrecut la Munchen, în compania gerului de februarie, de data asta am avut parte de o vreme cum nu se poate mai bună. A mai şi plouat din când în când, dar timpul a ţinut cu noi, a fost numai bine de plimbat. Entuziasmul meu a intrat pe „adventure mood”, aşa că timp de patru zile am fost în priză, cu dorinţa de a vedea şi de a simţi cât mai multe. Totuşi, mi-am propus să acord timp fiecărui locşor, ca să-mi tihnească plimbarea, chiar dacă astfel nu aş mai fi reuşit să văd tot ce aveam pe listă.

Turistic vorbind, vacanţa asta a fost despre verdeaţă şi castele, căci m-am bucurat de natura în culori tomnatice, cu nuanţe calde de melancolie. Castelele sunt uimitoare, însă mai mult decât aspectul lor m-a fascinat peisajul din jur. Au fost plimbări tăcute, prin parcuri vaste, în compania veveriţelor şi a alergătorilor (mi-a părut rău că n-aveam adidaşii de alergat la mine..), dar şi plimbări amuzante, în compania la fel de plăcută a oamenilor dragi, într-o atmosferă de weekend, înotând în relaxare.

La primul contact cu oraşul, m-a impresionat numărul imens de biciclete de pe stradă: în staţii, în parcuri, în parcări, printre maşini, pe piste. De fapt, peste tot. Munchenul este stăpânit de biciclete, asta-i clar. La traversatul străzii nu trebuie să fii neapărat atent la maşini, ci la biciclete, căci trec pe lângă tine în viteză, ca fulgerul, apărute de nicăieri. Nu mi-aş fi imaginat efervescenţa asta la prima mea vizită aici, căci fiind iarnă, sezonul pedalatului era în pauză. Am savurat peisajul ăsta dominat de două roţi şi am admirat bicicletele cu „remorci” pentru copii.

Cum nu sunt fan bere şi Oktoberfest, nu m-a deranjat să merg la Munchen la câteva zile după ce petrecerea se încheiase. În schimb, am descoperit o grămadă de restaurante şi cafenele unde se poate mânca bine, căci preparatele bavareze nu-s deloc pe gustul meu. Ce-i drept, nu le-am găsit eu, ci mi s-a făcut cunoştinţă cu ele, căci am avut parte de un ghid perfect, aşa că doar m-am lăsat purtată prin locuri cu bunătăţi şi voie bună 🙂

Mi-a plăcut Munchen-ul. Dincolo de magazinele închise când ţi-e lumea mai dragă şi de clădirile un pic rigide, am dat peste forme şi culori interesante, construcţii impresionante în stiluri variate şi, cum ziceam, multe biciclete care înveselesc oraşul. Desigur, nici aici nu am ratat ocazia de a mă căţăra prin cele mai înalte turnuri 😀

Acum pun pauză la povestit şi mă apuc de lucru, ca să intru încet în ritmul de zi cu zi. Revin cu poveştile pe larg în curând. Şi cu multe poze, desigur 😉