Un alt colţ liniştit în Bucureşti: Casa Ion I. C. Brătianu

Aşa cum povesteam într-o postare anterioară, cu ocazia turului ghidat făcut alături de cei de la ARCEN am decoperit un nou spaţiu fain în capitală, foarte aproape de Piaţa Amzei, într-o curte ascunsă: Casa familiei Ion I. C. Brătianu.

Pentru că mi-a plăcut atât de mult, zilele trecute mi-am luat aparatul foto şi am profitat de lumina caldă ca să fac o plimbare şi, desigur, câteva poze.

Casa a fost construită la începutul secolului XX de către arhitectul Petre Antonescu pentru omul politic Ion I. C. Brătianu (Ionel Brătianu), şi se află pe strada Biserica Amzei, nr. 5-7. Stilul arhitectural este cel neo-românesc, care îmbină motive tradiţionale locale cu elemente bizantine, otomane şi renascentiste.

Casa-Ion-I.-C.-BrătianuAm intrat prin pasajul discret, iar după câţiva paşi am zărit vila. Curtea era liberă, iar lumina cădea atât de frumos pe clădiri, încât îmi venea să fac poze într-una.

Casa-Ion-I.-C.-Brătianu-intrarea-prin-pasaj pasaj-spre-Casa-Ion-I.-C.-Brătianu-bucurestiAcest mic colţ mi se pare fermecător prin simplitatea sa, mai ales că aici e atât de linişte, iar zgomotul străzii aproape că nu răzbate. Casa Ion I. C. Brătianu este masivă şi pare cumva înghesuită, aşa că a fost dificil s-o prind pe toată într-o singură imagine. Am surprins însă bucăţele din jocul de forme al clădirilor şi câteva raze de soare.

Casa-Ion-I.-C.-Brătianu-bucuresti Casa-Ion-I.-C.-Brătianu-detaliu-fereastra Casa-Ion-I.-C.-Brătianu-amzei Casa-Ion-I.-C.-Brătianu-detaliu Casa-Ion-I.-C.-Brătianu-curte Casa-Ion-I.-C.-Brătianu-detaliu-conferinte bucuresti-Casa-Ion-I.-C.-Brătianu Casa-Ion-I.-C.-Brătianu-arc Casa-Ion-I.-C.-Brătianu-arc-detaliucurtea-casa-bratianu-amzei

Casa nu se află în cea mai bună stare, din păcate, însă chiar şi aşa cojită cum e, mie mi-a inspirat demnitate şi am admirat câteva detalii foarte reuşite, la ferestre şi balcoane. O parte din clădire găzduieşte depozitul de Colecţii Speciale a Bibliotecii Naţionale a României (sau cel puţin aşa scrie pe ea…).

Casa-Ion-I.-C.-Brătianu-piata-amzeiIeşind din curte, am admirat edificiul de vizavi, cu detalii interesante.

cladire-pe-strada-amzei

Am făcut apoi stânga şi am dat peste o altă clădire celebră: Casa Miţa Biciclista, acum acoperită de schele. Pentru cei care nu ştiu, Miţa Biciclista a fost prima femeie care a mers pe bicicletă în Bucureşti şi una dintre curtezanele renumite ale epocii. Numele ei real era Maria Mihăescu, iar zvonurile spun că ar fi fost amanta regelui Ferdinand I, de la care a primit cadou casa din Piaţa Amzei. Clădirea a fost ridicată la 1900, în stil baroc cu influenţe Art Nouveau, având o ornamentaţie bogată, dar care nu se vede prea bine din cauza schelelor… Să sperăm că la un moment dat o să se termine şi renovarea 🙂

detaliu-casa-mita-biciclistaArticol publicat pe România Pozitivă

2 thoughts on “Un alt colţ liniştit în Bucureşti: Casa Ion I. C. Brătianu

Leave a Reply to Andra :) Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.