Într-o vreme, mă enervam incredibil când cineva întârzia, mai ales neanunţat. După ce, într-un final, persoana în cauză apărea, îmi manifestam iritarea în modul cel mai… sincer. Mi-am dat seama, în timp, că deşi eu mă consumam şi eram prost dispusă pentru tot restul zilei, oamenii întârziau oricum. Plus că nu ştiu de ce, dar am senzaţia că izbucnirile mele nu făceau decât să încurajeze lipsa de punctualitate… Aşa că am luat măsuri.
A întârzia mi se pare în continuare o lipsă de respect. Dar s-a schimbat ceva: nu mă mai enervez dacă cineva întârzie şi îmi păstrez calmul.
Nu, nu m-am transformat într-un călugăr zen 😛 Nici nu intenţionez. Desigur că mai am momente în care mă manifest nu tocmai prietenos, însă per total am o reacţie mai relaxată faţă de atitudinile care altă dată mă făceau să-mi ies din pepeni. Şi mi-am dat seama că mă simt mai bine aşa.
De multe ori, furia este declanşată de pierderea controlului. Atunci când atitudinea celorlalţi oameni nu coincide cu aşteptările noastre, parcă se dezlănţuie un uragan.
Ne manifestăm iritarea şi le cerem direct socoteală sau închidem enervarea în noi, lăsând-o să ne macine, în timp ce afişăm o faţă acră. Sună cunoscut? Am încercat ambele variante şi am ajuns la concluzia că sunt la fel de ineficiente.
Uneori am senzaţia că fiecare cărăm după noi un „Pat al lui Procust” în care îi trântim automat pe oamenii de lângă noi. Dacă persoana în cauză nu se potriveşte la fix aşteptărilor noastre, ne enervăm şi îi catalogăm ca insensibili, egoişti sau lipsiţi de empatie. Prietena cea mai bună nu vrea să meargă cu tine la concert, partenerul de viaţă se strâmbă la destinaţia de vacanţă pe care o propui sau şeful nu-ţi apreciază munca.
Indiferent cât de precauţi suntem, întotdeauna vor apărea situaţii enervante pe care nu le putem controla. Nu poţi să-i împiedici pe cei din jur să se manifeste aşa cum simt şi să-i determini să se alinieze dorinţelor tale, iar tacticile de manipulare nu dau întotdeauna rezultate.
Care e soluţia ca să nu te mai enervezi?
If you don’t like something, change it. If you can’t change it, change the way you think about it. – Mary Engelbreit
Nu putem să schimbăm atitudinea oamenilor, dar putem schimba modul în care ne raportăm la acea atitudine. În loc să ne lăsăm afectaţi de gesturile sau cuvintele celor de lângă noi, putem alege să ne schimbăm perspectiva. Şi nu, nu e chiar atât de greu precum pare, deşi cere răbdare şi exerciţiu. Câteva gânduri care pentru mine au funcţionat:
- Aminteşte-ţi că avem dreptul să fim diferiţi. Nu toţi oamenii sunt la fel de inteligenţi, pricepuţi etc. Am trecut prin experienţe diferite şi uneori ne manifestăm diferit. Şi e ok.
- Fiecare are „piticii” lui. Orice om se confruntă cu propriii demoni, pe care poate nu-i cunoşti.
- Acceptă ceea ce spune şi simte persoana de lângă tine. Nu trebuie să fii de acord, ci ia-o ca atare şi înţelege că există şi puncte de vedere distincte de alte tale.
- Spune ce simţi. Se zice că lumea ar fi mai fericită dacă am vorbi unii cu alţii şi nu unii despre alţii. În loc să te plângi altora de cât de supărat sau dezamăgit eşti, vorbeşte cu persoana în cauză când eşti calm.
- Concentrează-te pe ceea ce te apropie de persoana respectivă, nu pe ceea ce te deranjează la ea.
- Enervarea îţi dăunează în primul rând ţie şi de-abia apoi „ţintei” tale. Chiar merită să-ţi faci rău?
Probabil că n-o să-ţi iasă din prima. Însă dacă urmezi ideile simple de mai sus, cu timpul îţi vei dezvolta automat abilitatea de a te manifesta cu calm în loc să explodezi de furie.
Voi cum treceţi prin/ peste enervare? 🙂
Articol publicat pe România Pozitivă
valeu. aveam o vreme cand ma enervam la cel mai mic “stimul”. asta cu intarziatul e lipsa de bune maniere si o zic pe fata ; nu, nu imi sare mustarul dar e clar ca daca intarzie 15 min si nici nu are bunul simt sa lase un sms sau sa sune…eu o tai din loc. sa se intalneasca cu umbra mea ca eu sigur nu pierd timpul.
chiar tb sa fie chestii urate sa imi sara mustaru da’ si atunci fac ca trenul. insa zic. tot ce simt si nu ma intereseaza ca a busit-o supervisorul meu sau orice alt coleg. la fel cum fac ca trenul daca eu gresesc.
cand ma calca pe coada prietenii sau sotul, fi sigura ca le zic ce am de zis. calm, fara tipete. dar le zic. rumege cat or vrea si data viitoare sa incerce sa nu mai faca.
mi s-a spus ca sunt cam “bitchy” dar niciodata fara motiv.
E şi asta o idee, să pleci după sfertul academic dacă persoana întârzie mai mult 😀
Şi mie mi se pare util să le spui oamenilor, cu calm, ce te deranjează, că poate unii nu-şi dau seama. Iar dacă îşi dau seama şi o fac intenţionat… well, bucurii mărunte….
e vorba despre respect. respecta timpul meu daca am decis sa ti-l acord; si eu respect timpul tau. dar intelege ca am si altceva de facut decat sa stau dupa fundul tau intarziat. daca ies la amiaz din casa SIGUR sunt in pauza de la munca. nu, nu pot sta 2 ore dupa un aiurit/o aiurita. eu max 1/2 h astept, dupa aceea o tai din loc.
Lipsa de punctualitate mie îmi pune capac. Sunt calmă în multe situații, dar atunci când cine întârzie (2 ore cel mai recent, fără telefon, fără nimic) simt că explodez. Nu mă manifest zbierând și făcând crize, dar mi se strică automat toată ziua, mă îmbufnez și îi tratez urât și pe cei neimplicați. Nu știu cum să scap de chestia asta.
Wow, 2 ore 😀 E ceva. Te înţeleg perfect!
Pe lângă ideile de mai sus, din articol, m-a mai ajutat şi faptul de a avea o carte cu mine. Dacă persoana întârzie, pot să mai fur câteva momente de lectură, ceea ce cu siguranţă mă face să mă simt mai bine 🙂
dar când cineva nu vine deloc la întâlnire? asta după ce el a propus ziua și ora…? și asta fără niciun fel de preaviz? 🙁 oare care e cea mai bună atitudine într-o astfel de situație? dacă rămâi complet zen, s-ar putea să-i transmiți mesajul că e ok și că poate să repete faza…
Ideea nu e să fii complet zen, ci să înţelegi că mai sunt şi astfel de oameni şi să nu te enervezi aiurea. Nu înseamnă că nu-ţi comunici supărarea, ci doar că o faci într-un mod mai calm, poate ironic chiar, fără să-ţi ieşi din minţi degeaba.
Foarte frumos articolul. Dar in lumea virtuala , mai ales cea de gaming e o alta poveste. Diferenta dintre a castiga si a pierde tine cont de comportament , spre exemplu o persoana care se enerveaza foarte repede tinde sa piarda mai mult decat o persoana care isi controleaza in primul rand limbajul si urmareste obiectivele. As putea spune ca o solutie “anti-rage” in gaming ar fi butonul de mute si munca in echipa 😀
Din ce zici tu, eu înţeleg că şi în lumea asta virtuală menţionată ieşi în avantaj dacă eşti mai calm 😀