Cum e să lucrezi de acasă?

Pentru că în ultima vreme am tot auzit discuţii pe acest subiect şi pentru că primesc destul de des întrebarea asta, m-am gândit să scriu un articol despre experienţa mea cu munca de acasă.

cana-mare-si-portocalie-cu-ceaiLucrez de acasă de vreo şase luni, adică de la începutul lui 2014, după ce am plecat de la vechiul meu loc de muncă, cu deplasare la birou şi program alambicat în ture de noapte 😀

Acum, când sunt întrebată cu ce mă ocup, răspund că am mai multe colaborări şi lucrez cu diferite site-uri pentru care scriu articole sau gestionez prezenţa lor online. Oamenii se uită la mine lung, cu o privire un pic curioasă, gândindu-se probabil că frec menta de dimineaţă până seara, pentru că dacă nu e cineva care să mă supravegheze cu siguranţă pierd vremea.

Din păcate, multă lume are senzaţia că a lucra de acasă înseamnă să nu faci mai nimic. Nimic mai fals! Ca toţi oamenii din „câmpul muncii” şi eu am task-uri care trebuie îndeplinite, materiale de predat în anumite deadline-uri şi cerinţe de respectat. Şi sunt conştientă că e în interesul meu să le duc la bun sfârşit, chiar dacă nu stă nimeni cu ochii pe mine.

A lucra de acasă înseamnă să devii mai responsabil şi să înveţi să-ţi gestionezi mai bine timpul (sau măcar să încerci). Ca şi companie, să-ţi laşi angajatul să muncească de acasă înseamnă să-i acorzi încredere că şi în lipsa fizică a cuiva care să-l bată la cap… pardon, să-l motiveze direct, îşi va îndeplini sarcinile la fel de bine ca de la birou. Pentru proaspeţii părinţi, a lucra de acasă este o şansă minunată de a putea avea grijă de copii şi de a petrece mai mult timp cu ei. Este adevărat că există şi joburi în care e imposibil să lucrezi de-acasă, însă cred că în multe cazuri poate fi făcut un experiment în acest sens, măcar o zi sau două pe săptămână.

Care sunt avantajele pe care le ai când lucrezi de acasă?

O să le menţionez doar pe cele care mi se potrivesc personal:

  • Economisesc timp pentru că nu trebuie să mă deplasez la un birou. Minutele pe care altfel le-aş fi petrecut pe drum, în mijloacele de transport, le pot folosi pentru lucru sau relaxare
  • Îmi fac programul cum vreau. Asta nu înseamnă că lucrez doar când am chef, ci că pot să-mi organizez munca în funcţie de ritmul propriu
  • Am libertatea de a lucra de unde vreau. Dacă mă plictisesc de casă pot să ies să lucrez dintr-o cafenea sau o ceainărie. N-am făcut asta până acum, dar e o variantă ce merită să fie luată în calcul
  • Am bucătăria proprie la îndemână, astfel că îmi pot găti şi pot mânca ceva proaspăt în fiecare zi. Iau prânzul la ce oră doresc
  • Nu mă întrerupe nimeni din lucru
  • Driblez vremea ploioasă, când poate nu am chef să ies din casă
  • Pot să-mi iau o pauză mai generoasă la prânz, poate chiar şi să fac o plimbare şi să mă reapuc apoi de lucru după ora 4-5
  • Stau la birou în ce poziţie îmi place
  • Dar partea cea mai bună e că dimineţile în care ies la alergat nu trebuie să mă grăbesc, pentru că după ce ajung acasă fac duş, mănânc şi mă apuc direct de lucru fără să trebuiască să mai fac drumul spre serviciu

Dar salariul? Cât e salariul???

Plata variază în funcţie de activitatea prestată. Din experienţa mea şi din ce am mai auzit de pe la alţii se câştigă decent, comparabil cu un job full time. Eu am optat pentru mai multe colaborări şi deocamdată mă declar mulţumită, chiar dacă e loc de mai bine.

work-but-dont-forget-to-live-yogi-teaDesigur, există şi mici dezavantaje ale lucratului de acasă, însă după ce am stat mai bine să mă gândesc am tras concluzia că multe sunt valabile şi în cazul unui job la birou. Sunt subiectivă, recunosc.

Atunci când munceşti de acasă e nevoie să fii foarte bine organizat, altfel rişti să pierzi vremea visând la cai verzi pe pereţi şi ziua trece fără să-ţi îndeplineşti ce ţi-ai propus. În unele zile am senzaţia că n-am făcut mai nimic; sunt conştientă că nu mi-ar strica o şi mai bună gestionare a activităţilor, cu mai puţin timp pierdut aiurea făcând slalom printre site-uri, însă zic că sunt pe drumul cel bun.

Uneori mă iau cu lucrul şi îmi dau seama că n-am ieşit deloc pe-afară. Alergatul de dimineaţă nu se pune 😛

E important să ştii să te automotivezi să lucrezi chiar dacă nu-ţi vine uneori. În lipsa unui „climat” de lucru, în care să vezi în jurul tău colegi muncind de zor (hm, oare chiar aşa se întâmplă prin birouri? :D), poate fi greu să te pui pe treabă şi să rămâi concentrat, cu atâtea ispite în jur. Bine, Facebook-ul rămâne o ispită prezentă şi la serviciu, deci din punctul ăsta de vedere e egalitate.

laptop la birouMulţi dintre cei cărora le spun că lucrez de acasă zic că nu ar putea munci aşa din cauza lipsei de interacţiune, ei simt nevoia să fie înconjuraţi de un colectiv de colegi. Aici zic că sunt norocoasă: la una dintre colaborările mele am un program mixt, în sensul că de obicei lucrez de acasă, dar sunt şi zile în care merg la birou (unul foarte drăguţ, central, cu colegi faini), atunci când e vreo şendinţă, vreun BUM sau FUM, ori am de rezolvat nişte chestii la faţa locului. Aşa că am ocazia să mai şi interacţionez cu lumea, ca să nu mă sălbăticesc de tot.

Lucrând de acasă, graniţa dintre weekend şi timpul săptămânii dispare, pentru că există tentaţia să lucrez în fiecare zi. În weekend nu petrec atât de multe ore la birou, însă dacă tot deschid laptopul să scriu pentru blogul meu, mai scriu câte ceva şi pentru celelalte colaborări.

Un lucru e sigur: a lucra de acasă e un stil care nu se potriveşte oricui. Poate la un moment dat o să mă reprofilez şi o să-mi doresc un program mai fix… nu ştiu. Însă deocamdată îmi place ce fac şi mi-e bine aşa.

Vouă cum vi se pare ideea de a lucra de acasă? Aţi încerca(t)?

50 thoughts on “Cum e să lucrezi de acasă?

  1. Bia

    Eu am încercat și pot spune 100% că genul acesta de job mi s-a potrivit PERFECT! Însă, din păcate, eu nu am fost foarte mulțumită de partea financiară și ce m-a stresat cel mai tare a fost faptul că nu m-am putut baza niciodata pe un venit relativ fix. Au fost luni în care am fost foarte multumită si luni în care dezamăgirea a fost mare. In tot acest timp m-am gândit cum să fac să împac si capra si varza 🙂 Adică, mi-am dorit să lucrez si de acasa, dar să-mi găsesc si o colaborare care să-mi aducă lunar o sumă fixă, dar fara să devină job-ul meu principal. Asa ca după mai bine de jumate de an de freelancing mi-am luat, cum ar veni, ar doilea job… numai că la noi în România chestia asta e foarte aiurea. Ceea ce initial ar fi trebuit să fie o colaborare a devenit job full time (că altfel se lipseau de mine), iar freelancing-ul a venit undeva pe planul doi cu foarte mari sanse de a renunta la el de tot 🙁
    Totusi nu am renuntat încă în ideea ca asta pot face de oriunde, oricand, la orice ora etc si aproape ca mi se pare mai sigur asta decat actualul job. Nu stii ce aduce ziua de maine in planul muncii si prefer sa raman deschisa mai multor posibilitati.
    Cred si eu ca muncitul de acasa ca freelancer nu se potriveste decat unei foarte restranse categorii de oameni si spun cu mana pe inima ca ma bucur foarte tare ca pot face parte din acea categorie. Lucratul de acasa cu laptopul in fata va ramane pentru mine mereu o plasa de siguranta si supravietuire 🙂

    Spor in tot ce faci :*

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Într-adevăr, în lipsa unui venit fix e mai complicat, trebuie să fii foarte cumpătat cu banii şi să chibzuieşti bine fiecare pas. Eu sunt norocoasă să am şi colaborări cu un salariu fix, aşa că am o marjă de siguranţă.
      O activitate de freelancing pe lângă jobul principal e utilă pentru că îţi dă un plus de siguranţă şi, cine ştie? poate în viitor găseşti o modalitate să le împaci pe amândouă, lucratul de acasă şi un venit constant 🙂
      Mulţumesc, dragă Bia! Şi ţie la fel! :*

      Reply
  2. Cristina P

    Lucrez de acasa din august 2005 cand am inceput sa fiu freelancer. O perioada am lucrat part time ca managing editor si restul timpului faceam freelance. Apoi in 2007 am predat la facultate o data pe saptamana, si part time-ul si freelance iar din Ian 2008 sunt full time pentru o companie din State. Lucrez de oriunde am net – am lucrat din tren, din hoteluri (Romania , Italia, Grecia).
    Am norocul ca nu am program fix. Lucrez 8 h / zi (baza contract) dar cand fac over time sunt platita. Plus ca pot lua pauze cand vreau – sau ma rog, cand e work flow-ul mic.
    Interactiunile sunt limitate, e drept. Dar am o sedinta scurta la work in fiecare zi, deci apuc sa imi vad colegii.
    Am un venit fix si imi permit sa calatoresc. Plus ca imi permit sa plec cu munca in spinare asa ca iesirile de 2-3 sapt sunt ft normale la noi. Nu m-as intoarce la freelance desi probabil as castiga mai bine decat acum; insa prefer securitatea jobului full time. Mai ales combinat cu flexibilitatea si lucratul de acasa.
    Economisesc timp pentru ca nu fac ture la birou , dar si bani pentru ca pot sa fac de mancare acasa si nu cumpar atat de multe haine de birou. Ahem
    Mai greu cu sportul; trebuie sa aloc timp sa ma arunc pe stepper pentru a face targetul zilnic de 10k pasi.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      E mai greu să-ţi găseşti un job full time de acasă, dar mă bucur să aflu că totuşi nu e imposibil 🙂 Freelancingul e şi el o variantă, însă aici chiar poate fi o problemă lipsa unui venit fix, plus că nu ai parte de concedii plătite, deci trebuie să tragi mai tare în timpul anului ca să acoperi şi perioadele în care nu munceşti. Depinde şi de activitatea desfăşurată.
      Aş mai adăuga că în cazul lucratului de acasă se economiseşte şi timpul petrecut cu pregătitul pentru mers la birou 😀

      Reply
      1. Cristina P

        Eu sunt “contractor” (full time freelance, de fapt). Nu am concediu platit pentru ca am ales sa fiu platita full time si sa lucrez cat vreau (dpdv al orelor). Exista ft multe companii care prefera sa lucreze asa, dar din ce stiu eu sunt doar de pe afara. Lb Engleza e un mare mare mare avantaj!
        Eu am inceput freelance cu ei si dupa 3 luni mi-au oferit posibilitatea de full time. Mai am 4 colegi din Romania (la tehnic) tot full time si restul sunt din USA (tot munca de acasa si tot full time)
        As face mai mult daca as alege freelance 100% (adica sa imi caut si altii cu care sa lucrez) dar consider ca nu e cazul in momentul asta. Cat mai pica din blog e absolut suficient :)))
        Well nu am fost eu mare pitzi niciodata dar da, tot pierzi 1/2 h sa te aranjezi :))

        Reply
    2. Cirstea Gabriela

      Imi place si mie un astfel de job, dar nu stiu unde pot gasi. Ma ajutati, va rog?

      Reply
  3. Claudia

    Mai de voie, mai de nevoie, m-am apucat si eu de freelancing. Imi place libertatea de a imi face programul cum vreau eu, de a lucra la ce ora vreau (a se intelege ma lasa cel mic) insa… partea financiara e intr-adevar o problema.
    Pana acum nu am reusit sa castig suficient de mult pe cat de mare e efortul pe care il fac ca sa mentin blogurile la zi si la un nivel, sa zicem cat de cat decent.
    Inca mai sper ca in viitor, cumva voi gasi o oportunitate mai bine platita care sa imi aduca multumire in freelancing si pe plan financiar.
    Colegii de birou nu imi lipsesc, sincera sa fiu. Insa da, simt lipsa socializarii lucrand doar de acasa 🙁

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Cred că doar din blogging e mai dificil să obţii un venit lunar constant cât de cât decent. Eu am renunţat să mă mai agit în sensul ăsta, am stabilit că blogul rămâne în principal o pasiune şi am eliminat presiunea financiară în acest caz. Însă uite că şi datorită lui am obţinut o parte din colaborări, deci a fost o investiţie bună de timp şi energie 🙂 Plus că am avut şi am ocazia de a testa şi de a susţine tot felul de produse şi iniţiative faine.
      Îţi doresc succes, să-ţi găseşti colaborări potrivite!

      Reply
  4. roberts

    eu as vrea sa pot lucra de-acasa. din pacate, nu am varianta aceasta la indemana. chiar cu toate dezavantajele de care vorbesti, tot ai putina libertate si chiar ceva timp pentru tine:)

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Am încercat să accentuez beneficiile, oricum mi se par mai multe şi mai consistente decât dezavantajele. Dar timp pentru propria persoană cred că e important să avem (să ne facem, mai bine zis) fiecare dintre noi, indiferent de tipul de muncă 🙂

      Reply
  5. john

    Well, eu nu sunt freelancer (am cateva afaceri pe online) dar lucrez o data pe zi la 2-3 zile . Nu am lucrat niciodata pentru cineva si nici nu am de gand sa o fac vreodata , dar te apreciez pentru ce ai facut.

    Sa lucrezi de acasa nu e deloc usor. Cum ai zis si tu, e nevoie de multa disciplina , ca altfel te mai joci pe tv , te uiti la film si uiti sa mai faci treaba.

    Dimineata, inainte sa te apuci de munca …poti sa faci putin sport ( jogging , aerobic , fitness , etc) . Vei avea mai multa energie si lupti impotriva sedentarismului 🙂

    Reply
  6. Caty

    Am observat o oarecare deschidere fata de acest subiect si in Romania, mai mult in mediul online ce ii drept, de altfel, in viata de zi cu zi ma lovesc mai mereu de mentalitati de genu: cand cineva ma intreaba unde lucrez, si le spun ca de acasa, se uita asa chioras :)) sunt neincrezatori, iar la noi daca nu lucrezi undeva, pentru cineva, esti privit asa, ca un pierde-vara. Mi-am descoperit pasiunea pentru fotografie acum vreo 4 ani, iar de atunci asta fac, desi intr-un sector mai restrans si anume cea de stock, nu ma autointitulez fotograf profesionist, nu am studii in domeniu, insa tot ce stiu am invatat singura cu multa multa rabdare si autodisciplina, si inca o fac…desi la inceput nu a fost usor. Asadar, va apreciez pe toti cei care ati avut curajul sa face ti pasul acesta de a lucra pentru voi si poate ca intr-un viitor nu foarte indepartat vom putea schimba mentalitati si creste copii increzatori care sa nu depinda de altii, ci doar de ei insisi 🙂
    PS. alt avantaj, pentru mine cel putin, e ca dimineata, nu ma grabesc decat la bucatarie ca sa fac cafeaua, ceea ce e o desfatare:)), si faptul ca pot sa ascult muzica care imi place fara sa deranjez pe nimeni in timp ce lucrez.
    Felicitari pentru blog Andra si la cat mai multe posturi! te imbratisez

    Reply
    1. Andra :) Post author

      E o prejudecată des întâlnită, într-adevăr: dacă nu lucrezi pe undeva full time cu program 9-17 eşti privit cumva ca o persoană imatură 😀
      Cred că e super să fii fotograf! Aud acum prima dată de fotografia de stock şi recunosc că mi-ai trezit interesul :)) O să mă documentez!
      Îţi mulţumesc că ne-ai împărtăşit experienţa ta, Caty! La cât mai multe fotografii faine 🙂 Te îmbrăţişez şi eu!

      Reply
    2. Cristina P

      aoleu! sa vezi fete ce primeam in 2005 cand ma declaram freelancer. “cum adica?” “adica lucrez de acasa pe cont propriu”. “deci nu faci nimic”. [insert ?!?#$?!??#] sa nu zic ca incluziv oameni care ma cunosteam ca lucram 10-12 h ziceau ca ….”si asa stai acasa, de ce nu…” [insert another stupid thing]. nu, nu STAU acasa. Cu timpul s-a mai schimbat mentalitatea dar cand zic ca-s agent de ticketing ma intreaba la ce agentie si le dau numele celei din USA. “Da’ de asta nu am auzit”. “N-ai cum, ca e in USA”. Reset =))))))

      Reply
  7. Anne

    Si eu lucrez de-acasa. Imi place la nebunie… cred ca o sa scriu si eu un articol pe tema asta, desi e posibil sa repet mare parte din ideile tale – lista de avantaje si dezavantaje e aproape leita in cazul meu. 😛

    Reply
  8. laura

    Pe ce alte bloguri mai scrii?Imi place stilul tau optimist si as vrea sa ma expun la cat mai multa buna-dispozitie.

    Reply
  9. Raluca

    Ah, ce mi-a placut articolul acesta! Si comentariile.. M-au bucurat tare mult, iar asta deoarece vad ca se poate sa lucrezi si de acasa si ca tot mai multi aleg sa faca asta, decat sa lucreze in vreo multinationala.
    Si eu am ales sa studiez IMD tocmai pentru a putea lucra de acasa. Nu stiu daca ai citit articolul acesta ( http://cristisiadriana.ro/cum-sa-lucrezi-si-sa-calatoresti-in-acelasi-timp/ ) dar cam asa e si visul meu. 😀 Investitia in laptop am facut-o, acum nu mai am decat sa invat cat mai multe lucruri, sa stiu sa manuiesc programele si sa-i dau drumul la treaba.
    Ma gandesc serios sa imi perfectionez si limba engleza, caci desi sunt la nivelul B2, citesc si scriu in engleza, nu simt ca am vocabularul suficient de dezvoltat si de profesional.
    Te felicit pentru disciplina si organizarea de care dai dovada si ca poti imbina atat de frumos utilul cu placutul! :*

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Să ştii că şi pe mine m-a uimit (şi m-a bucurat) interesul pentru acest subiect 🙂
      Am mai dat peste articolul respectiv, mi se pare o experienţă interesantă să îmbini călătoria cu munca. Eu cred că am nevoie de ceva mai multă stabilitate, iar vacanţa să fie vacanţă 😀 Dar cum ziceam, nu se ştie ce va fi în viitor.
      Sunt sigură că o să-ţi împlineşti visul dacă o să lupţi pentru el cu aceeaşi dăruire şi ambiţie ca până acum 🙂
      Mulţumesc! :* Sper să reuşesc în continuare să fac asta, la un nivel cât mai bun.

      Reply
  10. Tea Slabeste

    Multumesc pentru inspiratie. Eu caut mai mult timp pentru.. toate activitatile mele, si acele 2h de pe drum would mean a lot to me. Pt somn, in acest moment.. sunt rupta de oboseala. Concediu, anyone?

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Probabil că oboseala ta are legătură şi cu emoţiile de nuntă 😛 Dar două ore libere în plus chiar sunt preţioase 😉

      Reply
  11. Poveştile Mele

    In primul rand, felicitari ca ai reusit aceasta performanta, de a lucra de acasa – de a îmbina utilul (munca retribuita) cu placutul (printre altele, confortul apartamentului si… timpul pentru alergare – mai ales cel de după) .
    Ah, cat ma tentează ideea „să lucrez de acasă”! Mai bine zis, cat imi doresc asta! Sa imi fac eu programul…
    Cu timpul, probabil ca as reusi sa imi fac un program stabil – pana atunci, probabil ca m-as lasa atrasa de tentatiile de acasa, pe care le-as elimina pe parcurs, cu speranta ca operatiunea „disciplina si organizare” nu ar dura prea mult.
    PS As vrea si eu sa pot alerga de dimineata – foamea de dupa trezire ma omoara; in plus, nu prea ma curajul sa ma avant singura, chiar si cu o banana la bord, de una singura prin parc.
    Ioana

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Mulţumesc! Într-adevăr, organizarea vine cu timpul 🙂
      Înainte să alergi e important să mănânci ceva, altfel mai greu cu energia…
      Poate n-ai fi singură în parc 😉 În Titan sunt o grămadă de alergători dimineaţa, e chiar o atmosferă faină, deci bănuiesc că şi în alte parcuri se adună lume. Iar Tineretului pare genul ăsta de parc 😀 (parcă acolo ziceai că alergi, dacă am reţinut eu bine)

      Reply
  12. Adi

    Și eu sunt un tânăr care speră ca pe viitor să poată lucra de acasă și să câștige decent. Am început încă de anul trecut să scriu pentru diferite site-uri și îmi mai câștig banii de buzunar prin această cale.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      În cazul ăsta îţi doresc mult succes, Adi! E foarte tare că ai început deja să câştigi primii bani din scris 🙂

      Reply
      1. Adi

        Mulțumesc frumos. Sper să continui și la facultate cu acest ”job” să îmi mai câștig banii de pâine. 😀

        Reply
  13. Tiby

    Salut,am citit si eu multe din aceste comentarii ce le-ati postat,as dori si eu niste idei sau daca aveti nevoie de ajutor,cum se poate lucra de acasa,sau vreau si eu sa colaborez pentru anumite firme de acasa,ca sunt satul sa merg la vesnicul job stresant :p

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Asta e una din marile provocări când vine vorba de lucratul de acasă: să-ţi găseşti colaborările. În cazul meu, unele dintre proiecte le-am obţinut datorită blogului, care a fost un fel de portofoliu, dar am aplicat şi la un job găsit pe Facebook şi am fost selectată.
      Mult succes îţi doresc! 🙂

      Reply
  14. d

    Salut. Am citit ce s-a scris despre lucratul de acasa. Sincer, eu caut de aproape un an ceva in acest sens si nu gasesc nimic. Tot aud si citesc de diverse colaborari , numai eu nu imi gasesc nimic. Nimeni nu spune concret ce face , vesnica replica”cauta pe internet” si atat. Imi doresc mult sa gasesc ceva, pt ca nu am in acest moment nici un alt job si simt ca ma lasa puterile de cate incercari am facut peste tot.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Ţie ce ţi-ar plăcea să faci? Cred că de aici trebuie să porneşti, că poate nu orice job de acasă ţi s-ar potrivi 🙂
      Mie, de exemplu, îmi place să scriu şi fix asta lucrez de acasă. Scriu conţinut pentru diferite site-uri şi bloguri. Plus ceva social media şi gestionarea de prezenţe online.

      Reply
    1. Andra :) Post author

      Poţi să-ţi faci un blog pentru început, ca să-ţi exersezi scrisul şi să-ţi faci un portofoliu – dacă nu ai deja 🙂
      Poţi încerca să cauţi şi pe https://www.elance.com/ Eu nu am lucrat cu ei, dar am auzit de bine.
      Alte oportunităţi legate de scris găseşti aici: https://www.facebook.com/groups/joburi.pr.jurna/
      Astea sunt doar câteva idei, cred că dacă explorezi cu atenţie lumea online o să ai surprize plăcute 😉
      Mult succes!

      Reply
  15. Bogdan

    Parerea mea e ca cel mai ok este sa lucrezi ca “Freelance”, si nu pentru ca n-ai sef caci clientii tai vor fi sefii, ci pentru ca ai sansa de a alege cine sa-ti fie “sef”.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Într-adevăr, e un avantaj important. Asta dacă îţi permiţi să-i alegi şi nu eşti nevoit să lucrezi cu oricine te solicită 🙂

      Reply
  16. Niță Andra

    Din experiență știu că lucratul de acasă te transformă ușor ușor în workaholic dar măcar tragi pentru tine, cum se zice și nu pentru altul iar dacă ceva nu merge bine, tu răspunzi. Felicitări Andra pentru că ai reușit să poți trăi decent din freelancing. E o mare realizare.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Foarte adevărat, e uşor să pierzi şirul orelor lucrate când biroul e acasă, într-un spaţiu confortabil. Asta presupune şi multă responsabilitate şi abilităţi solide de gestionare a timpului.
      Thank you! 🙂

      Reply
    1. Andra :) Post author

      Acesta nu este un site de joburi, ci un blog personal. În articolul aici de faţă am scris despre experienţa mea cu lucratul de acasă, nu ofer niciun loc de muncă, să se înţeleagă clar 🙂

      Reply
  17. Rita Tun

    Am o intrebare? E posibil sa lucrezi la DHL de acasa? Ce anume ai putea lucra de acasa,avand o colaborare cu aceasta firma? Va multumesc!

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Nu-mi dau seama ce te face să crezi că aș avea informații despre compania respectivă… 🙂 Din păcate nu te pot ajuta.

      Reply
  18. Rita Tun

    Era o curiozitate,daca e posibil sa ai o activitate acasa de la firma respectiva. Am vazut ca sunteti foarte bine informata! Oricum,va multumesc pt raspuns!

    Reply
  19. Tyna

    Ca sa vin in completarea intrebarii “Cum sa?” va voi spune cum s-a intamplat la mine. Am cont pe peopleperhour si upwork cu cateva joburi finalizate pe design. Intr-o zi am primit un mesaj cu o colaborare la care am spus “Hai sa vedem”. Este o companie din afara care are multe proiecte si colaboreaza cu freelanceri. Am un numar de ore de lucru saptamanal (aproape fulltime), programul ti-l faci cum vrei. Salariul per ora e jumate din cel stabilit de mine pt freelancing, dar per total castigul lunar e bun.

    Cel mai mare dezavantaj al meu: lipsa socializarii
    Dar scutesti mult timp care l-ai face pe deplasare.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Mulțumim mult pentru împărtășit experiența ta și pentru site-uri! Foarte utile și bine de știut pentru cine vrea să lucreze la freelancer! 🙂

      Reply
      1. Andra

        Buna!M-ar interesa si pe mine acest mod de a lucra,însă nu stiu unde pot găsi oferte.Ma poti ajuta,te rog?

        Reply
        1. Andra :) Post author

          Bună! În comentariile de mai sus găsești câteva idei, site-uri și experiențe împărtășite de alte persoane care lucrează de acasă. Sunt un punct de plecare, dacă ți se potrivesc 🙂

          Reply

Leave a Reply to john Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.