Despre strada Xenofon, una dintre puţinele străzi în trepte din Bucureşti, auzisem de multă vreme, iar prima dată am fost aici iarna asta, când mormane de zăpadă tronau peste tot. De curând am auzit că a fost reparată şi pictată, aşa că n-am rezistat tentaţiei de a mai da o tură prin zonă, mai ales că ştiam cât de pitoreşti sunt clădirile de lângă, deşi majoritatea au nevoie de o renovare consistentă.

Strada Xenofon se află în apropiere de Piaţa Libertăţii şi de Parcul Carol I. Ajunsă aici, am constatat cu uimire că locul este destul de animat, căci mai erau persoane la plimbare, venite să vadă celebra scară. Faţă de data trecută, treptele au fost refăcute şi acum sunt într-o stare bună. Pe ele sunt pictate mai multe clădiri reprezentative ale capitalei, printre care Ateneul, Opera, Palatul Parlamentului, Arcul de Triumf, monumentul din Parcul Carol etc. Picturile sunt realizate în culorii vii, un pic cam ţipătoare, într-o interpretare naivă. Nu pot să zic că sunt chiar pe gustul meu, însă oricum strada arată muuuult mai bine decât cum era înainte (click pe imagini pentru a le vedea mai mari).

Am urcat treptele şi am ajuns întră-o mică piaţetă liniştită unde se înalţă cu eleganţă Palatul Şuter, în prezent Carol Parc Hotel. Construită în anul 1906, clădirea se află la cea mai mare altitudine naturală din Bucureşti. Proiectantul a fost arhitectul Adolf Şuter, care, alături de un alt arhitect, Edouard Redont, a fost angajat de regele Carol I în anul 1895 pentru a da o altă faţă zonei din preajma Dealului Filaret şi a realiza aici un parc. În vârful dealului, Şuter a construit actualul palat, în stil arhitectural neoclasic cu elementele brâncoveneşti. În prezent, edificiul găzduieşte un hotel de lux.

Clădirea este superbă, iar amplasarea sa în mica piaţă îi dă un farmec aristocratic. În jur sunt mai multe case, unele extrem de cochete, în acelaşi stil, în timp ce altele încă aşteaptă o renovare care nu mai vine. În faţa hotelului se află un mic rond cu verdeaţă şi flori, iar acum ceva vreme îmi amintesc că aici era şi o statuie, pe care însă n-am mai văzut-o.

Din piaţetă coboară lin Aleea Şuter, o stradă mărginită de case vechi, acoperite de vegetaţie, unde din loc în loc mai vezi câte un pisic leneş stând la soare, în compania unei tufe cu flori. Nu ştiu cum e Aleea Şuter în timpul săptămânii, dar duminică seara lumina caldă a apusului desena forme jucăuşe pe case şi era atâta pace aici, că nici nu mi-a venit să cred că mă aflu în Bucureşti.

De pe Şuter am făcut dreapta şi am nimerit apoi pe strada Lămâiţei, unde majoritatea caselor se află în paragină, deşi ascund o arhitectură frumoasă, ce emană parfumul altor timpuri. Clădirile sunt dispuse pe terase şi au un aspect foarte variat, cu multe elemente înghesuite, în dezordine. Rezultă un joc de forme care te invită să te apropii şi să descoperi toate detaliile, ca piesele unui puzzle.

La intersecţia stăzilor Sloboziei şi Mitropolit Nifon am dat peste o altă casă-palat cu arhitectură interesantă, însă care din păcate suferă din cauza nepăsării.

Strada Xenofon şi Aleea Şuter sunt locuri mai puţin cunoscute din Bucureşti, însă cu siguranţă merită o şansă, merită să fie trezite la viaţă prin restaurare, pentru că au un potenţial enorm.

V-aţi plimbat prin zonă? Cum vi s-a părut?