Gustă fără prejudecăţi!

„Mâncarea sănătoasă nu are gust!”

Este una dintre scuzele preferate ale celor care caută orice pretext pentru a continua să se îndoape cu ce le cade în mână, indiferent de cât de nociv e alimentul respectiv.

Nu există alimente cu gust bun şi alimente cu gust rău, ci alimente care ne plac şi alimente care nu ne plac.

fructe proaspeteDe exemplu, avocado-ul este considerat de unii extrem de greţos, în timp ce alţii îl adoră. Şi asta e valabil pentru orice fel de mâncare. Obişnuinţa are un cuvânt greu de spus, pentru că de cele mai multe ori ajungem să preferăm mâncărurile pe care le consumăm constant. A-ţi plăcea o mâncare sănătoasă este un lucru care ţine de alegere şi obişuinţă.

Dacă eşti dispus să-ţi acorzi timp şi eşti deschis, treptat vei învăţa să apreciezi gustul hranei simple.

Într-adevăr, mâncarea sănătoasă are un gust diferit de cea ultra-procesată, plină de aditivi. Ameţindu-ne papilele cu alimente ce conţin potenţiatori de aromă industriali, este greu să percepem din prima un gust natural, nealterat de monoglutamat sau alte prafuri, deci cu atât mai mult avem nevoie de timp ca să ne obişnuim cu gustul produselor sănătoase. Eliminând treptat din alimentaţie produsele nesănătoase, vom observa că simţim mai bine gustul fructelor, legumelor şi al mâncărurilor pregătite în casă.

Este greu să ne placă un aliment nou dacă înainte de a-l gusta ne lăsăm conduşi de prejudecăţi legate de cum ar trebui să fie aroma sau textura lui. Dacă plecăm de la premisa că alimentele sănătoase nu au un gust bun, desigur că nu ne vor plăcea. De exemplu, dacă avem senzaţia că nu putem trăi fără mult zahăr consumat în fiecare zi, în diferite produse, vom respinge din start un desert mai sănătos, cu mai puţin zahăr sau deloc. Ni se pare că mâncarea sănătoasă este fără gust deoarece nu răspunde zonei noastre de confort alimentar.

Aşa că vă propun să ieşim un pic din rutina alimentară şi să ne deschidem simţurile spre mâncărurile sănătoase. Să le testăm fără preconcepţii şi aşteptări, ci pur şi simplu să ne lăsăm surprinşi!

15 thoughts on “Gustă fără prejudecăţi!

  1. Cristina P

    Total gresit. Mancarea sanatoasa are gust…natural. Pentru ca majoritatea oamenilor sunt obisnuiti cu porcariile artificiale din comert, habar nu mai au ce gust are rosie sau un castravete. Sa nu mai zic de “exotisme” de genul avocado sau rodie. Eu am renuntat la zahar si sare cu muuuulti ani in urma (sare folosesc ft rar acum, zahar de loc). Si prefer ierburile aromate oricarui alt tip de “condiment”.
    Eu le propun astora de zic ca mancarea sanatoasa nu are gust sa incerce sa renunte pe rand la aditivi (zahar, sare, vegeta, mancaruri procesate). Discutam dupa aia 🙂

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Exact asta am vrut şi eu să evidenţiez 🙂 Dar nu ştiu dacă cei vizaţi sunt dispuşi să încerce experimentul ăsta şi să renunţe la fast food şi ultraprocesate :))

      Reply
      1. Cristina P

        Din pacate o marte parte din porcariile de se pun in mancaruri sunt si addictive. Iar daca nu vrei sa renunti la ele , nu vor disparea din meniu subit.
        Ieri ma uitasem pe eticheta la niste crenvusti de pui. Am recunoscut PREA MULT din elementele chimice din tabelul lui Mendeleev. Nu aveam de gand sa cumpar oricum, dar m-am uitat.

        Reply
        1. Andra :) Post author

          Da, de-asta se şi pun, să accentueze gustul şi să dea dependenţă 🙁 Mulţi nu conştientizează cât de periculoase sunt substanţele astea pe termen lung, dincolo de îngrăşat, care e doar vârful aisbergului…

          Reply
          1. Cristina P

            yeah, sarea si zaharul sunt doar doua …si poate cele mai simple substante care dau dependeta. te apuca groaza cand incepi sa citesti etichetele prin magazine.

            Reply
  2. Aliceee traveler

    Eu iubesc avocada, am o reteta, e ca si salata de vinete, de uns pe paine!
    De asemenea shake-ul de avocado este extrem de popular in Maroc si de cand am venit in tara consum des. Salata greceasca e dementiala, humusul pe paine prajita in ierburi aromatice, rodiile, capsunii, salatele de fructe, mazarea scazuta, salata cu ton sunt doar cateva dintre preparatele din fructe si legume pe care le iubesc!

    Reply
  3. Iuliana

    Alimentele super-procesate nasc un cumul de adictii foarte greu de stapanit. Un singur produs de patiserie iti poate aduce adictie la cateva substante, nu doar la una singura. Iti trebuie enorm de multa vointa ca sa rezisti asaltului de mancare de proasta calitate venit din toate partile si ca sa rezisti trebuie sa ai timp si disponibilitate sa gatesti acasa, altfel e aproape imposibil. Dar efortul merita cu prisosinta, mai ales cand vezi rezultatele 🙂
    Ca sa nu mai spun ca de fapt mancarea sanatoasa, facuta acasa e mai ieftina decat cea procesata. Cum s-ar spune ne imbolnavim pe banii nostri…

    Reply
    1. Andra :) Post author

      E exact la fel ca şi cu fumatul. Cum ai spus şi tu, dai bani ca să te îmbolnăveşti… şi apoi o grămadă de alţi bani pe tot felul de pastile şi tratamente ca să te faci bine. Când e mai uşor să ai un pic grijă ce mănânci, să acorzi atenţie alimentelor şi să faci mişcare 🙂

      Reply
  4. roberts

    eu nu suport avocado-ul, de exemplu. am incercat tot felul de combinatii dar nici una nu mi-a schimbat parerea. in schimb, fetele mele il adora! chestie de gusturi, poate ca ele l-au mancat de mititele si s-au obisnuit:)

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Eu aveam o repulsie faţă de stafide, acum parcă nu mi se mai par aşa rele la gust. Cred că nici avocado nu mi-a plăcut la început :)) Oricum, e bine că l-ai testat 🙂

      Reply
  5. AneMarie

    @Cristina P: Perfect de acord cu tine. Chiar daca nu am reusit sa renunt de tot la sare sau la zahar, le consum ft rar si in cantitati ft mici. In rest, da, intervine puterea obisnuintei si alterarea modului in care percepem gusturile

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.