Oameni care mă inspiră

“Care este modelul tău în viaţă?”

Când ni se pune întrebarea asta, de obicei ne gândim la personalităţi cunoscute care au avut realizări însemnate, oameni celebri care au inventat ori au descoperit ceva inedit şi au schimbat astfel istoria şi viaţa de zi cu zi a tuturor. Se scrie mult despre ei, apar documentare, filme şi cărţi, dezvăluiri impresionante sau frânturi de jurnale.

Persoanele pe care le admir nu fac însă parte din această categorie, chiar dacă există o grămadă de oameni cunoscuţi cu un caracter frumos şi cu idei care merită respectate.

statuie viena palatul belvedere

Admiraţia mea se îndreaptă în special spre persoanele obişnuite, de lângă mine, care nu sunt atât de mediatizate, dar care nu încetează să mă uimească prin determinare şi curaj.

În primul rând, sunt cei care au puterea să îmbrăţişeze schimbarea cu zâmbetul pe buze şi să se adapteze rapid la noi situaţii, fără să se plângă sau să dea naştere la tragedii. Descurcăreţii, cum mai sunt numiţi. Găsesc soluţii la problemele apărute şi reuşesc cumva să-şi croiască drum prin viaţă, aducând la suprafaţă resurse de care poate nici ei nu erau conştienţi. Au un fel de inventivitate practică, de care se folosesc cu brio până la capăt.

Îmi mai plac oamenii care nu ezită să o ia de la zero şi să se reprofileze, să se îndrepte spre domeniu de activitate, de bunăvoie sau siliţi de împrejurări. Asta presupune multă ambiţie; să ai curajul şi entuziasmul să faci un curs de perfecţionare, deşi ai terminat de mult şcoala, mi se pare de apreciat, pentru că sunt mulţi care consideră că după o anumită vârstă e greu să mai înveţi ceva.

Am un mare respect pentru oamenii care dovedesc că nu există imposibilul. Nu se sperie de eventualitatea unui eşec sau de ce zic ceilalţi. Încearcă, greşesc, dar se apucă din nou, până îşi ating visul. Mă inspiră oamenii care îi tratează întotdeauna pe ceilalţi cu respect şi bunăvoinţă, în pofida unor aparente diferenţe, cei care îşi fac treaba bine, în orice context.

Pe tine ce oameni te inspiră?

 

Articol publicat pe România Poziivă

8 thoughts on “Oameni care mă inspiră

  1. Silving

    Oare sa ma simt cu musca pe caciula,legat de ultimul meu post? 😀 Ca eu m-am reprofilat spre activitati creative,dar n-am facut inca nicio scoala de pictura,desi as vrea,insa nu sunt aici in oras decat cursuri ,la unul de pastel am fost deja,la altul de pictura vreau sa merg in ianuarie,sper…insa in secret mai sper ca daca ne-om muta vreodata in CPH,o sa ma duc la o scoala de arta ca lumea,daca o fi posibil… Insa da,si pe mine ma inspira oamenii de rând ,sunt destui in jurul nostru si descoperi noi de fiecare data,si e frumos sa vezi ce fac,cum sunt,si cum iti afecteaza si tie existenta in sens bun.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Da, uite exact genul ăsta de oameni îl admir, ca tine 🙂 Simt că mă motivez mai greu să fiu cu capul sus în perioada asta şi să privesc înainte, dar prind curaj când mai aud astfel de exemple.

      PS: E superb tabloul tău cu macul roşu, nu ştiu dacă ţi-am (mai) zis!

      Reply
      1. Silving

        Nu mi-ai spus,poate mi-ai dat vreun “like” pe FB… :D.I don’t remember rigth now,dar apreciez acum,oricum. Multumesc 🙂 Ma bucur daca sunt si eu una din cei ce te motiveaza cateodata 🙂
        Weekend…sus!

        Reply
  2. Aliceee traveler

    Mie imi plac oamenii activi, pozitivi si care se implica in diverse proiecte. Care fac lucruri neobisnuite. Oamenii care calatoresc ma inspira si povestile lor imi trezesc noi dorinte …

    Reply
  3. Neagu Ramona

    Pe mine ma inspiri tu si toate persoanele care aduna intr-un blog cele mai frumoase experiente din viata lor, care ofera sfaturi (tips&tricks) neconditionat si care vor sa schimbe mentalitati invechite. Am invatat foarte multe lucruri de la mamici bloggerite si tatici bloggeri (cazuri rare, dar exista si categoria asta) si din bloguri despre un stil de viata cat mai natural, simplu, dar frumos. Ma mai inspira oamenii care fac lucruri iesite din comun, intr-un sens pozitiiv.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Ramona, îţi mulţumesc mult! Mă bucur că experienţele mele chiar sunt folositoare şi că ceea ce scriu pe blog ajută 🙂

      Reply

Leave a Reply to Aliceee traveler Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.