În toată agitaţia din centrul vechi al Bucureştiului, pare greu de crezut că există şi locuri liniştite, unde te poţi refugia din calea frământărilor zilnice şi a momentelor mai puţin plăcute.
Nu mai ştiu cum de am ajuns aici şi când, dar multă vreme nici n-am bănuit că în buricul târgului se ascunde un astfel de loc. Când am descoperit Biserica Stavropoleos, mi s-a părut fascinantă prin formele sale, cu detalii frumos sculptate, iar partea care m-a încântat cel mai mult a fost curtea. E un loc plin de pace, care îmbie la reflexie, unde îţi vine să tragi aer în piept cu nesaţ şi să prinzi astfel puţin curaj pentru a înfrunta viaţa.
Biserica Stavropoleos a fost ridicată în prima jumătate a secolului XVIII, în curtea unui han, iar numele reprezintă forma românească a termenului grecesc Stauropolis, adică “Oraşul Crucii”. Ca şi Palatul Mogoşoaia, construcţia aparţine stilului arhitectural brâncovenesc (neoromânesc).
Curtea îmi pare un fel de microunivers unde domneşte calmul, scăldat de o lumina blândă şi mărginit de coloane cu arcade elegante. Câteva detalii simple, ghivece cu flori roşii, verdeaţă ici-colo, umbră primitoare – toate astea îţi fac gândul să zboare la un alt timp în care totul este mai simplu şi mai bun. Masa cu scaune e o invitaţie la reculegere, ca şi cum ne-ar sfătui să ne oprim puţin, să ne odihnim, iar pentru câteva clipe să uităm de agitaţie şi tristeţe. Atmosfera intimă din acest mic spaţiu magic rămâne aceeaşi chiar şi atunci când, vara, mai ales în weekend, poposesc în curte mulţi turişti curioşi.
Cred că momentul cel mai prielnic pentru a vizita curtea Bisericii Stavropoleos e toamna, când soarele încă e dulce, dar nu atât de intens, iar freamătul turistic se mai potoleşte. Atunci poţi să guşti cel mai bine din acest colţ de rai şi poţi să îi descoperi în tihnă micile secrete.
Aşa că dacă aveţi drum prin Bucureşti, faceţi o vizită şi Bisericii Stavropoleos. Veţi trăi câteva clipe care vă vor încânta sufletul.
Adresa: Str. Stavropoleos, nr. 4 (în centrul vechi, aproape de Caru’ cu Bere).
—-
Articol publicat pe România Pozitivă
Vai, ce curte superbă! Şi când mă gândesc de câte ori am trecut pe lângă ea şi n-am avut niciodată curiozitatea să intru! A doua mea uimire este legată de faptul că în fotografiile tale nu apar oameni. De ce nu sunt turişti? 🙁
Este într-adevăr un loc special!
În fotografii nu apar oameni pentru că în general nu-mi place să pozez turişti :)) Am pândit momentul perfect în care să surprind doar curtea. Însă erau destui 🙂
Au ieşit foarte faine pozele, felicitări pentru răbdare. 😀
Mulţumesc! 😀
Am trecut pe langa ea , cand am fost la Bucuresti, dar eram grabita si nu am putut intra :(…data viitoare trebuie neaparat sa imi gasesc timp…este fantastica !!!!!!!!
Nici eu nu mi-am imaginat prima dată că poate fi aşa frumoasă şi cochetă curtea 🙂
Ce frumos! Superba pozele. Iubesc acest loc. Acolo m-am căsătorit. 🙂
Înseamnă că ai o grămadă de amintiri frumoase acolo, cred că e locul perfect pentru astfel de evenimente 🙂
Daaa, este unul dintre locurile mele preferate în Bucureşti, deseori m-am “pierdut” în liniştea de aici, deşi este o biserică destul de vizitată.
Cu fiecare vizită, am senzaţia că tot mai descopăr câte un detaliu nou 🙂 Mi se pare incredibil că deşi e o biserică foarte vizitată, e atâta pace aici.
Am fost si eu azi. Haaa! 🙂
Mi-a placut, mersi de pont. Mai astept si altele, mai bifez din cele mentionate de tine anterior… etc.
Ti-am mai zis ca-mi place pe blogul tau, nu?
Mă bucur că ţi-a plăcut! Mai vin şi altele 🙂
Mulţumeeeeesc, you made me blush…