Ziua în care am vizitat Montepulciano a fost foarte solicitantă, însă nu doar din cauza străzilor abrupte din micul oraş.

Am văzut că din Siena sunt destule trenuri spre Montepulciano, aşa că am decis să-i facem o vizită. De-abia după ce am cumpărat biletele am aflat că gara Montepulciano se află la vreo 10 km depărtare de cetate şi de centrul vechi :D. Ni s-a spus că microbuzul care face legătura între gară şi oraş e cam greu de prins, pentru că are puţine curse pe zi şi că ni s-a recomandat să ne reorientăm spre un autobuz. Cum însă autobuzele aveau şi ele un program cam dubios şi deja dăduserăm banii, am decis să ne riscăm.

În consecinţă, de la gară am luat-o încet-încet pe jos, spre cetatea care nici nu se vedea, fără apă sau gustări şi fără cremă de protecţie, prin soare şi prin viile care domină dealurile din zonă. După vreo două ore de mers, timp în care m-am simţit ca într-un deşert (deşi aprilie, temperatura la ora prânzului era ca într-o zi fierbinte de iulie), am avut noroc să dăm peste un restaurant cu un bucătar de treabă care ne-a pregătit nişte sandvişuri, deşi bucătăria era închisă (cum ziceam, celebrele ore de masă din Italia).

Cu bateriile puţin încărcate, am ajuns într-un final la Montepulciano, unde de-abia ne-am târât paşii pe străzile pietruite. Din nou privelişti de vis, clădiri medievale cochete şi mai ales mult vin.

Oraşul mi s-a părut foarte liniştit, chiar dacă magazinele turistice se înşiră nerăbdătoare la strada principală. Ca şi în Siena, farmecul cetăţii nu este alterat de reclame comerciale, ci doar din loc în loc sunt indicatoare spre locurile de văzut.

Piazza Grande este piaţa principală a oraşului, foarte simplă, cu clădiri ce par încremenite în timp. Bisericile rezistă masive, dure, adevărate fortăreţe, hotărâte să vegheze zona multe secole de-acum încolo. Piaţa este dominată de Palazzo Comunale, varianta mai mică şi simplificată a Palazzo Vecchio din Florenţa.

Nici străduţele înguste din Montepulciano nu sunt scutite de maşini, scutere sau... autobuze.

Inedit este Torre dell’Orologio cu Pulcinella în vârf.

Din Montepulciano se văd foarte bine câmpurile verzi ale Toscanei, aşa că mi-am tras sufletul şi m-am lăsat răsfăţată de vânt în faţa peisajelor care îţi taie respiraţia.

Dacă vreţi să încercaţi un vin toscan, aveţi de unde alege, pentru că mai peste tot enotecile invită turiştii să le tracă pragul.

Ni s-a recomandat să vizităm Cantine del Redi, Cantine Contini şi Cantine Il Pulcino. Le-am văzut doar pe primele, însă destul de pe fugă: deşi afară era cald şi un soare puternic, înăuntru era extrem de frig şi umed, plus o atmosferă de film de groază, ca şi cum în orice moment ar fi putut ţâşni dintr-un ungher întunecat un fost prinţ renascentist rămas acum schelet.

Nu am vrut să riscăm să ne întoarcem tot pe jos, aşa că ne-am informat cu privire la misteriosul autobuz care duce la gară. Am rămas plăcut impresionată de cât de bine sunt organizaţi cei de la biroul turistic de aici, mai bine chiar decât cei din Siena. Puteţi afla informaţii despre trenurile din zonă, despre autobuze, puteţi cumpăra bilete pentru ele, dar şi suveniruri.

În sfârşit, am aflat că ultimul autobuz spre gară e la 19.00, iar trenul spre Siena la 20.15, aşa că în ora rămasă ne-am plimbat puţin pe străzile de lângă gară, şi am admirat pâlcul liniştit de case frumoase, îngrijite, cu nişte curţi mari, musai cu câte o fântână de decor.

Să mai zic că deşi am ajuns aşa devreme la gară am uitat să validăm biletele? :)) În Italia biletul trebuie validat la aparatele aflate pe peroanele din gări, altfel e ca şi cum nu l-ai avea, iar amenzile sunt destul de mari. Totuşi, controlorii nu se înghesuie să verifice biletele, aşa că am scăpat fără vreo amendă şi după o zi lungă am ajuns cu bine la Siena.