Casa Avramide, scurt popas în trecutul oraşului Tulcea

Cu ocazia vizitei recente la Tulcea, am poposit şi la Casa Avramide, clădire care a găzduit pentru mulţi ani Muzeul Delta Dunării, mutat între timp într-o locaţie nouă.

Numele îi vine de la Alexe Avramide, un prosper întreprinzător local, proprietar de mori, ateliere, fabrici şi terenuri. Casa a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, la iniţiativa lui Avramide, de către meşteri italieni, fiind un simbol al familiei şi una dintre cele mai admirate clădiri din oraş.

casa-avramide-tulceaMuzeul este destul de micuţ, dar clădirea a fost reabilitată de curând şi amenajată frumos, cu mare atenţie la detalii, fiind reconstituite multe dintre elementele de altă dată. În cele câteva camere din casa-muzeu se găsesc expuse canapele, tablouri, rochii de seară şi costume cu frac, servicii de ceai etc. Nu sunt înghesuite foarte multe obiecte de mobilier, ceea ce dă impresia de spaţiu, iar camerele par foarte mari şi aerisite. Tavanele sunt împodobite cu stucaturi bogate, atent lucrate, completate de lampadare luxoase.

Casa Avramide interior

Foto: icemtl.ro

Casa Avramide tavan

Foto: icemtl.ro

Deşi se vizitează foarte repede, Casa Avramide degajă o atmosferă plăcută şi elegantă, fără a fi neapărat sobră. Sunt sigură că un ghid ar da viaţă obiectelor expuse şi ar face mult mai vie amintirea vremurilor de altădată, aşa că dacă aveţi ocazia puteţi alege un tur ghidat.

În plus, în partea din spate a clădirii s-a deschis şi o cafenea, unde au loc tot felul de evenimente şi expoziţii.

De la standul cu pliante al muzeului am luat o broşură cu Tulcea de ieri şi de azi, unde este povestită pe scurt istoria oraşului, plus obiectivele turistice, locurile şi clădirile emblematice (multe dintre ele aflate, din păcate, în paragină). Ar fi tare bine dacă măcar o parte din aceste case ar fi renovate, ar da cu siguranţă un suflu nou oraşului.

casa avramide brosura tulcea de ieri si de azi

Casa Avramide

Adresa: strada Progresului, nr. 32, Tulcea

Program de vizitare: Marţi – Duminică: 12.00 – 20.00 (Luni – închis)

Biletul costă 6 lei, iar dacă vreţi să vizitaţi şi Muzeul de Artă puteţi să cumpăraţi un bilet de 10 lei pentru ambele.

Mai multe imagini cu interiorul găsiţi aici şi aici

—–

Articol publicat pe România Pozitivă

—–-

Dacă ţi-a plăcut acest articol şi crezi că poate fi util şi altora, dă un like & share pe Facebook 😉

—–

16 thoughts on “Casa Avramide, scurt popas în trecutul oraşului Tulcea

      1. Iuliana

        Acum am observat. De obicei nu prea am răbdare să citesc , mai ales când articolul e mare (are mai mult de 10-15 rânduri; așa sunt eu), așa că mă uit pe poze…
        Scuze de deranj! :))))))

        Reply
  1. petalacalatoare

    Cât de frumos! Noi obişnuim să mai dăm câte o fugă la Tulcea, doar aşa, de drag să ne plimbăm pe faleză sau să vedem acvariul, dar nu ştiam de casa asta. Acum ştim. Multumesc 🙂

    Reply
    1. Andra :)

      Cu plăcere 🙂
      Clădirea a fost închisă mulţi ani pentru renovare, cred că de-abia anul trecut s-a redeschis. Şi a fost rebilitat şi Muzeul de Artă, situat aproape de faleză 🙂

      Reply
    1. Andra :)

      Ce îmi place la clădire e că are multe camere, iar fiecare e cu personalitatea ei: una are pereţii bej, alta vernil, alta bordo etc. Cu mai multă mobilă cred că ar fi prea încărcată, acum e tocmai bine.

      Nu ştiu dacă aş vrea să locuiesc într-o astfel de casă, dar cu siguranţă dacă aş avea o locuinţă mai mare mi-ar plăcea să am o cameră decorată în stilul ăsta, mai elegant 🙂

      A, şi cred că aici ar merge de minune o ceainărie 😀

      Reply
  2. Mira

    Ce frumos, anul acesta sper să ajung din nou în Tulcea şi poate o să merg să vizitez şi această casă. Ar fi şi mai interesant dacă ar fi figuranţi pe acolo,îmbrăcaţi ca în perioada când casa era plină de viaţă şi nu doar să vezi rochii, fracuri ca simple exponate… 🙂 Chiar să trăieşti şi să înţelegi altfel acele timpuri. Dar să vedem, deocamdata să ne bucurăm că a fost renovată şi s-a deschis. 🙂

    Reply
    1. Andra :)

      Ar fi interesant, da 🙂
      Cred că se pot face o grămadă de acţiuni şi evenimente în locul ăla, am văzut că deja la Cafenea au loc expoziţii, ceea ce e un început bun.

      Reply
  3. Pingback: Tulcea în imagini – decembrie 2011 | Zâmbet şi sănătate

Leave a Reply to petalacalatoare Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.