Ne dorim ca totul să fie perfect, şi asta imediat. Să nu aibă defecte, să nu fie şifonat. Vrem ca un fruct, de exemplu, să fie neted, rotund, fără pată.
Belşugul din jurul nostru ne-a strecurat ideea că totul se găseşte în cantităţi uriaşe, este disponibil oricând şi nu trebuie să mai facem niciun efort să-l obţinem. Nimic nu mai pare atât de valoros încât să merite să ne zbatem pentru a-l păstra. Moda vine şi trece, aşa că înlocuim cu viteza luminii tot ce ne cade prin mână.
Trist e că nu facem asta doar când vine vorba de obiecte, ci şi de relaţii.
Dupa o ceartă, suntem gata să aruncăm la gunoi o prietenie fără a vedea dacă nu cumva putem s-o îndreptăm, s-o „reparăm”, fără a ne gândi dacă ceea ce ne-a deranjat atât va mai conta peste o săptămână, o lună, un an. Nu vrem să luăm în considerare motivele celuilalt sau să stăm puţin să judecăm dacă nu cumva şi noi am fi procedat la fel în locul lui.
Ne lepădăm imediat de o relaţie de iubire dacă nu se potriveşte întocmai şabloanelor modelate de revistele glossy sau de poveştile cu Făt-Frumos. Nu mai avem răbdare să ascultăm, nici să înţelegem sau să iertăm.
Ne manifestăm categoric în a rupe relaţia cu o rudă la primul conflict şi lăsăm de multe ori orgoliul să judece şi să se pronunţe în locul nostru.
Unde ne duce această atitudine? La nemulţumire, singurătate, nelinişte, lipsă de încredere…
A încerca să repari ceva nu înseamnă că nu eşti în stare să-ţi procuri o variantă nouă. E un semn că ţii la ceea ce ai îndeajuns de mult încât să-ţi pese. Înseamnă că eşti destul de puternic încât să poţi ierta.
Nu vreau să sugerez că trebuie să ţinem cu dinţii de lucrurile deteriorate iremediabil, care nu mai au cum să funcţioneze. Spun doar că n-ar fi rău să ne gândim de două ori înainte de a lua o decizie.
Iar când se strică ceva, mai întâi să încercăm să-l reparăm, nu să-l aruncăm direct la gunoi. Mai ales dacă este vorba de relaţia cu un om drag.
——
—-
Articol publicat pe RomâniaPozitivă
îmi place teribil îndemnul acestui articol şi poza celor doi bătrânei 🙂
Şi mie mi-a plăcut mult, m-a pus pe gânduri 🙂
“Iar când se strică ceva, mai întâi să încercăm să-l reparăm, nu să-l aruncăm direct la gunoi. Mai ales dacă este vorba de relaţia cu un om drag.”..bine spus. O zi minunată.
Mulţumesc, la fel şi ţie! Şi o săptămână de vis! 🙂
Si eu m-am gandit la asta 🙂
Ma mai gandeam la ceva – tot sunt la moda serialele si toata lumea se uita: am observat cum in toate – toate! – relatiile se termina foarte brusc si din nimic, si asta ca sa fac loc altora, sa fie interesant serialul… dar oamenii invata cel mai bine prin simulare si cred ca si asta ii influenteaza in a arunca-nu-repara.
Exemplu (din Sex and the City): “According to the website Hollywoodbackwash.com the girls have slept with 94 men and 1 woman over the 6 seasons. Samantha leads with 41 men and 1 woman, Carrie and Charlotte are in a tie at 18 each and Miranda has 17.” 😀
Da, cam aşa e, filmele şi serialele încurajează în cele mai multe cazuri schimbul rapid de relaţii pentru că au interesul să facă senzaţie şi să capteze atenţia. Poate e şi din cauză că vor să pună personajele în situaţii de cuplu cât mai diverse, ca să se regăsească un număr mare de oameni…
Ce statistică năucitoare :)))
Un film sau serial e… Fictiune. I love satc 🙂 si am in palmares un nr de 2. Un fost sot si un actual…
Foarte frumos mesajul si indemnul. E atat de greu cateodata sa lupti pentru o relatie. E greu pentru nu ai puterea sa ierti, sa intelegi, sa empatizezi si sa incerci sa fii rezonabil. Dar dupa ce ai trecut peste toate astea, “victoria” iti da incredere ca a meritat sa lupti.
Şi eu am ajuns la concluzia asta, când vezi “rezultatul” îţi dai seama că a meritat să laşi puţin de la tine 🙂 Suntem nişte norocoase 😀
Îmi place îndemnul 🙂 cu toate că-s un om obosit de atâta luptat pentru unele prietenii. Dacă nu e reciproc, e degeaba.
Ai dreptate, uneori e greu să lupţi de unul singur, e nevoie de o oarecare armonie şi în situaţia asta. Devine frustrant ca unul să facă mereu compromisuri, iar celălalt să profite.
Frumos spus, Andra… Mă gândeam şi eu la povestea asta, că ne lepădăm parcă mai repede de o relaţie, de oamenii de lângă noi, decât de un lucru oarecare.
Am ajuns să ţinem mai mult la o maşină – dacă nu merge ceva, repede să o reparăm – , dar dacă o relaţie nu mai merge, nu mai găsim energia să luptăm ca să o păstrăm.
Sigur, cum spunea cineva, nu te poţi lupta niciodată de unul singur atunci când e vorba de prietenii, relaţii. Dacă încerci şi vezi că nu are sens, mai bine mergi mai departe, nu merită.
Altfel, mesajul tău este unul pozitiv, de ţinut minte. Poza cu cei doi am văzut-o şi eu şi mi-a plăcut mult… 🙂
Era o vorbă… “Love people, not things; use things, not people”. Din păcate, unii se concentrează mai mult asupra lucrurilor şi sunt dispuşi să investească mai mult în ele, spiritual şi material, decât în oameni, în relaţii.
Nu prea-mi place să dau verdicte, vreau să cred că prin ceea ce scriu măcar pun pe gânduri câţiva oameni 🙂
sfinte sisoe…65 de ani? :)) mie mi-e greu sa cred ca o sa apuc varsta de 65 de ani, dapai sa fie o relatie asa lunga…
Corect. Dar cand te chinui sa repari si celalalt nu mai vrea asta mai bine rupi relatia
Desigur! Am menţionat asta în penultimul paragraf, tocmai ca să fie clar că nu e ok nici să lungeşti la infinit o relaţie afectată iremediabil.