Ritualul de bună-dimineaţa

Sunt unele dimineţi în care cheful de lucru de lasă aşteptat, când ai vrea pur şi simplu să leneveşti sub pătură, cu o carte bună alături şi cu mintea plină de vise. În schimb, responsabilităţile de om matur îţi dau brânci din pat, cu intenţia de a te mobiliza la treabă.

Câteva zile din săptămână îmi petrec dimineţile într-un birou cu vedere spre mulţi copaci, la înălţime, de unde Bucureştiul se întrezăreşte până departe. Bucătăria dă spre curtea unei şcoli, alintată de lumină încă de la primele ore. Aici are loc trezirea definitivă şi irevocabilă, cu ajutorul unui minunat ceai. Pentru mine, dimineaţa, băutura asta e un fel de poţiune magică care păcăleşte cheful să apară, indiferent de starea mea sau a vremii.

În timp ce aştept să fiarbă apa, mă învârt prin bucătărie nerăbdătoare, cu ochii pe geam. E toamnă, dar soarele e încă blând şi culorile de afară – bej, verde supărat, galben, roşcat, portocaliu – se asortează perfect. Acum îmi dau seama că în dimineţile astea prietenoase ar fi şi păcat să stai în pat, când poţi să faci atât de multe: să te plimbi, să scrii, să înveţi, să zâmbeşti.

cana-cu-ceai-1

cana cu ceai langa flori

În sfârşit e gata ceaiul; aşa cald şi dulce mă îmbie la cochetat cu soarele, deci mai fur încă 5 minute de admirat casele din împrejurimi.

dimineata

dimineata-de-la-birou

cana cu ceai 4

cana cu ceai si gustare

Ceaiul ăsta e dulce nu doar datorită gustului, ci pentru că îmi dă bună dimineaţa şi îmi oferă un prilej de a mă bucura de câteva clipe cu mine, înainte să încep lucrul. Ritualul cu preparatul şi băutul ceaiului în linişte îmi dă energie şi mă încurajează să mă apuc cu bucurie de orice aş face. E modul meu de a-mi lua avânt pentru o zi frumoasă.

Mai zăbovesc puţin şi la fereastra din birou, unde altă privelişte îmi face cu ochiul, apoi purced la treabă. Şi zău dacă nu am mai mult spor!

Voi ce ritual de bună dispoziţie aveţi dimineaţa? 🙂

—-

Articol publicat pe România Pozitivă

 

13 thoughts on “Ritualul de bună-dimineaţa

  1. Mira

    Cel cu ceaiul este perfect şi pentru mine. Când nu sunt acasă, cred că ăsta e momentul după care tânjesc mai mult, fiindcă îmi place să îmi fac eu ceaiul meu, să stau câteva minute şi să-l savurez în linişte, cu gândurile mele, multe şi împrăştiate 😀 Dar am eu impresia că numai aşa le pun în ordine şi, cum spui, te crezi, sau probabil chiar eşti, mai creativ 🙂

    Reply
  2. O Oană

    La fel e și la mine dimineața cu cafeaua și, mai nou, cu prepararea micului dejun. Pe lângă faptul că am parte de liniște, mai și încep ziua într-un mod sănătos. Iar dacă se mai nimerește iubitul lângă mine, viața e și mai faină 🙂

    Reply
    1. Andra :)

      Foarte fain că-ţi prepari în tihnă micul dejun 🙂
      Da, da, persoanele dragi fac viaţa şi mai frumoasă, chiar şi dimineaţa devreme 😛

      Reply
  3. Giulia

    eu nu am timp de ceai, somnul e mult prea pretios. de cele mai multe ori ma trezesc tarziu :D…in mare parte pt ca nu ma bucur ca ma duc la munca :D….i still hate my job :D…dar cand sunt acasa si ma trezesc, imi place sa raman in pat, semi-adormita cum sunt, cu nasul in perna. la munca cand ajung imi fac ceai si il beau repede, nu-mi place ceaiul rece

    Reply
    1. Andra :)

      Nici eu nu mă trezesc foarte devreme, de-asta şi prefer să beau ceaiul la birou, în linişte. Acasă iau doar un mic dejun uşor, iar partea cu ceaiul – la muncă 🙂

      Reply
  4. Adriana

    Dupa principiul ziua buna se cunoaste de dimineata, ritualul meu meu matinal consta in putina dezmortire dupa ma dezmeticesc din somn, un zambet si cateva cuvinte motivationale pe care mi le adresez spunandu-mi ca voi avea o zi frumoasa 🙂 apoi urmeaza spalatul pe dinti, pieptanatul, cremuitul matinal, timp in care imi fac in linii mari planul zilei si mai imi adresez cateva cuvinte motivationale 🙂 apoi urmeaza micul dejun si o cana de ceai … in functie de timpul avut la dispozitie!

    Reply
    1. Andra :)

      Eşti matinală deci 🙂 Sună foarte bine ritualul tău! Eu de obicei fac dezmorţirea la prânz, dimineaţa sunt mai leneşă 😀

      Reply
  5. Silving

    Pe mine,ceaiul ma binedispune in cursul zilei, dimineata am sucul proaspat stors din diverse fructe si legume (eco),in loc de cafea,ca aia nu-mi place.Ma pun in miscare asa 😉

    Reply
  6. Pingback: O rețetă de ceai dietetic

Leave a Reply to Mira Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.