Biciclete, bunătăţi, relaxare, masaj, cărţi – toamna asta în Bucureşti

recomandari targuri sept oct BucurestiZiceam că toamna asta plouă cu evenimente simpatice în Capitală. Se pare că nu trece zi în care să nu aflu de câte un târg cu dichis sau vreo acţiune haioasă, aşa că o să schiţez o mini-agendă din care fiecare să aleagă după pofta inimii.

În afară de V for Verde, despre care am povestit mai pe larg aici, am mai găsit aşa:

  • Bike Fest 2012

Are ca scop promovarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ şi va consta într-o serie de competiţii şi activităţi ce au în centru năzdrăvana pe două roţi. “Pentathlon”, “World Class Fall Kick Off”, “Femeia pe bicicletă” sunt câteva dintre acţiunile pregătite de organizatori. Va exista şi un Talcioc, pentru cei care vor să îşi vândă bicicleta, să cumpere una la mâna a doua, să şi-o personalizeze sau să şi-o repare.

Loc: Parcul Izvor

Perioadă: 29 – 30 septembrie 2012

Detalii: http://www.ivelo.ro/bikefest/

 

  • Festivalul ceaiului şi al cafelei – ediţia IV-a

Ceaiul şi cafeaua sunt două licori magice care ne fac clipele de relaxare mai plăcute. La începutul lunii octombrie, suntem invitaţi să celebrăm aceste băuturi în cadrul unui festival despre tradiţii, ceremonii şi arome.

Loc: diferite ceainării şi cafenele

Perioadă: 1 – 7 octombrie 2012

Detalii: http://www.tea-coffee.ro/festival

http://www.serendipity-tea.ro

 

  • Strada de C’Arte

Organizat de Biblioteca Centrală Universitară, Strada de C’Arte este un festival cultural în aer liber, care aduce pe străzile din centrul Bucureştiului literatură, arhitectură, cinematografie, pictură, poezie, muzică, teatru şi ateliere de creaţie pentru copii, într-o formulă interactivă, de agora.

Loc: strada C.A. Rossetti şi străzile limitrofe, Boteanu şi Golescu

Perioadă: 21 – 29 septembrie 2012

Intrare liberă

Detalii: http://stradadecarte.ro/

 

  • Raw Generation Expo

Evenimentul este dedicat stilului de viaţă sănătos, reunind peste 50 de expozanţi din întreaga ţară, cu o ofertă bogată de produse alimentare, cosmetice, îmbrăcăminte şi accesorii, cărţi, aparatură electrocasnică etc. În plus, se vor ţine prezentări pe teme de sănătate, frumuseţe, relaxare, se vor desfăşura demonstraţii şi ateliere de gătit; va exista şi un colt dedicat copiilor.

Loc: Rin Grand Hotel, Sala Expo (lângă Sala Bucureşti). Adresă: Str. Vitan-Bârzeşti, nr 7D, et 1.

Perioadă: 7 octombrie 2012

Intrare liberă. Se vor putea cumpărara opţional bilete (10 lei/buc) pentru a intra în tombola expoziţiei.

Detalii: http://www.rawgenerationexpo.com/

Despre Târgul Raw Vegan din martie, anul acesta, puteţi citi câteva impresii aici

 

  • PARK(ing) Day 2012

PARK(ing) Day este un eveniment desfăşurat în întreaga lume în ultima zi de vineri a lunii septembrie, în care artiştii, indiferent de domeniul în care activează, dar mai cu seamă cetăţenii, participă activ la transformarea parcărilor din marile aglomeraţii urbane în parcuri.

Loc: parcarea Magazinului Unirea (aripa Călăraşi)

Perioadă: 21 septembrie 2012

Detalii:  http://parkingday.rfi.ro/

 

  • Gaudeamus 2012, târg de carte şcolară

După cum sugerează şi numele, târgul reuneşte oferta de cărţi pentru şcoală, materiale didactice, lecţii interactive pe suport multimedia, software educaţional, jocuri interactive, cele mai recente apariţii editoriale pentru copii şi adolescenţi etc. În plus, vor avea loc ateliere şi lansări de carte, iar dacă sunteţi pasionaţi de limbi mai „exotice”, duminică, 23 septembrie, se va desfăşura un atelier de limba bengali.

Loc: Parcul Tineretului, intrarea dinspre Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai”

Perioadă: 17 – 25 septembrie 2012

Intrare liberă

Detalii: http://www.gaudeamus.ro/ro/manuale/

 

  • Tigaia cu inspiraţie

Atelier despre gătit şi lecţii de viaţă cu Viorel Copolovici

Loc: mansarda incubator107

Perioadă: 26 septembrie 2012, 3 octombrie 2012

Cost: se recomandă o donaţie de 10 lei

Detalii: http://incubator107.com/atelier/Breasla%20Hedoni%C8%99tilor/501

 

  • Tehnici de Relaxare şi Autosugestie

Relaxare şi detensionare cu Andrei Tudor Chiriac

Loc: mansarda incubator107

Perioadă: 22 septembrie 2012, 29 septembrie 2012

Cost: se recomandă o donaţie de 10 lei

Detalii: http://www.incubator107.com/atelier/Breasla%20Gl%C4%83suitorilor/502

Alte recomandări? 🙂

—-

Sursă imagine

8 thoughts on “Biciclete, bunătăţi, relaxare, masaj, cărţi – toamna asta în Bucureşti

    1. Andra :)

      Ce fain, multu de informatii! Cate chestii de facut, deja devine dificil de ales 🙂
      Cand mergeti, sambata asta? As incerca sa ajung si eu, dar nu promit nimic. Daca nu, poate reusesc sambata viitoare.

      Reply
  1. Mira

    Festivalul Ceaiului pare interesant… Anul trecut am fost la prezentarea unei ceremonii de servire a ceaiului, sustinuta de o japoneza. A fost un spectacol simplu, incantator, delicios… 🙂 Asa ca, sunt curioasa cum va fi la acest festival al ceaiului!

    Reply
    1. Andra :)

      N-am fost pana acum la nicio editie, desi mi-au ajuns vesti despre eveniment. Pare interesant, mai ales ca se desfasoara in ceainarii.
      Am participat si eu acum vreun an la un fel de atelier de cultura japoneza, dar fara prea mult ceai 😀

      Reply

Leave a Reply to Andra :) Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.