Acireale

Acireale a fost o surpriză plăcută. După un drum cu trenul şi cu taxiul am ajuns pe seară într-un orăşel aparent timid şi liniştit.

Chiar şi aici însă maşinile sunt peste tot, inclusiv pe străduţele strâmte, făcându-şi loc cu încăpăţânare prin cele mai înguste intrări.

Am coborât prin rezervaţia naturală La Timpa până jos, pe plajă, unde se prefigura un apus de poveste.

În piaţa din centru am văzut una dintre cele mai frumoase biserici ever.

Aci Castello-Aci Trezza

Am ajuns la Aci Trezza înr-o după-amiază fierbinte, când soarele părea că şi-a propus să extermine orice urmă de viaţă. Cu excepţia insulelor Ciclopilor peisajul nu mi s-a părut cine ştie ce.

Aci Castello arată ceva mai bine, clădirile sunt mai renovate în comparaţie cu alte locuri, dar castelul de pe stâncă oferă o privelişte cam dezolantă.

Etna

Cel mai mare vulcan activ din Europa a fost cireaşa de pe tortul acestei vacanţe. Etna fumegă mereu – „o doamnă cam vicioasă”, cum a descris-o cu simpatie ghidul care ne-a făcut turul zonei, într-un jeep. Şoseaua este mărginită de multă verdeaţă şi de ginestre (o specie de arbuşti cu flori galbene), fiind o regiune extrem de fertilă – unul dintre motivele pentru care oamenii aleg să locuiască lângă un vulcan, în pofida riscurilor. La Zafferana, o localitate la poalele Etnei, am făcut un popas pentru a gusta câteva produse locale: vin, miere şi uleiuri delicioase. Am explorat o peşteră creată de lavă, ne-am aventurat pe marginea unor cratere impresionante, am admirat vegetaţia care creşte pe vulcan şi am avut privelişti de vis spre Catania şi spre mare.

Concluzii

Am avut parte de o vacanţă plăcută, cu momente frumoase, dar nu atât de relaxantă pe cât mă aşteptam, în special din cauza traficului. Din fericire, şoferilor le e prea lene să claxoneze :D, însă în rest e o adevărată aventură să mergi pe stradă sau să traversezi. Nu a fost o idee prea inspirată cazarea în Catania, ar fi fost de preferat un orăşel mai liniştit şi o maşină la dispoziţie (eu visam la plimbări cu bicicleta prin câmpuri verzi, în triluri de păsărele…hm…).

Foarte multe clădiri şi biserici baroce, din păcate o mare parte abandonate şi lăsate în paragină, ceea ce dă o senzaţie de locuri neglijate. Catania m-au dus cu gândul la anii ’90…

Cât despre oameni, ce pot să zic? Cred că stereotipul de „vorbăreţi” este foarte potrivit pentru sicilieni: se vorbeşte nu doar din gură, ci şi din mâini, dialectul e tare pitoresc şi nu ştii niciodată dacă se ceartă sau doar au o discuţie obişnuită.