Dedorant natural: piatra de alaun

piatra de alaunMulţi au impresia că transpiraţia e rezultatul faptului că o persoană nu se spală şi nu se îngrijeşte. Greşit! Transpiraţia e un proces natural prin care sunt eliminate toxine şi o modalitate prin care organismul îşi reglează temperatura. Ce-i drept, unii transpiră mai mult, alţii mai puţin. Însă ideea de a bloca transpiraţia, oricât de bine ar suna, nu e ok. Bineînţeles că tricourile ude subraţ nu sunt o privelişte foarte plăcută – aici vorbesc din proprie experienţă – dar cu nişte haine şi materiale potrivite petele ude pot fi cât de cât mascate.

În cazul transpiraţiei, adevărata problemă e mirosul, care apare când apa eliminată ia contact cu bacteriile de pe piele. Cele mai la îndemână remedii sunt deodorantul, care acoperă mirosurile neplăcute şi anti-perspirantul, care închide porii, ceea ce ar trebui să ducă la un „debit” al transpiraţiei mai redus. Ar mai fi şi metode precum aplicarea de pudră de talc, bicarbonat de sodiu sau chiar oţet. Nu ştiu cât de eficiente sunt acestea, însă pentru mine cea mai bună soluţie până acum a fost piatra de alaun.

Până la piatra de alaun, nu am încercat alte deodorante naturale, ci doar cele obişnuite, care au marele dezavantaj că lasă multe urme – chiar şi cele care promit contrariul. Mai ales când transpiraţia se usucă, rămân pete peste tot. Plus că multe formează o peliculă lipicioasă pe piele, ceea ce nu e prea confortabil.

Piatra de alaun arată ca un cristal translucid, alb şi are un gust astringent. Nu lasă urme pe haine, chiar şi atunci când transpiraţia se usucă. Nu irită pielea şi are un risc alergic redus. E un deodorant mic, practic, natural. Şi ieftin: am dat 16 lei pe o piatră de 80 de grame de la BioBunătăţi, ceea ce mi se pare mai mult decât convenabil, având în vedere că se consumă foarte încet şi poate dura luni de zile.

Cum se foloseşte?

Piatra se umezeşte cu apă sau cu apă florală şi apoi se masează uşor pielea. Se poate folosi şi pe pielea umedă, după duş. Pelicula rămasă împiedică apariţia bacteriilor şi deci a mirosurilor neplăcute. Efectul ţine vreo 24 de ore, la fel ca majoritatea deodorantelor obişnuite. Eu mi-am cumparat o piatra brută, neprelucrată, dar pentru o mânuire mai uşoară, există şi pietre prelucrate sub formă de roll on, mai practice. După utilizare, piatra se spală şi se usucă.

Important: Citiţi eticheta chiar şi când cumpăraţi o piatră de alaun, pentru că există şi o variantă sintetică. Menţiunea „ammonium alun” arată că este vorba de o piatră sintetică, în timp ce „potassium alun” indică piatra naturală.

24 thoughts on “Dedorant natural: piatra de alaun

  1. Andra :)

    @ personalitate autentica: Da, si chiar functioneaza 🙂

    @ Oana S.:Ti-o recomand, e foarte eficienta 🙂

    @ Monica @DescoparItalia: Prea tarziu, deja am “inmultit-o” pe a mea, acum am doua bucati :)) Dar inca e buna de folosit.
    Ai dreptate, cea neaprelucrata e cam colturoasa, dar pe parcurs, folosind-o, am observat ca se netezeste

    Reply
  2. Oana R

    Am si eu piatra de alaun si confirm, chiar e ok. O am de putin timp si la inceput mi-era teama sa nu fiu…”neasigurata” 🙂 si aveam mereu in geanta sprayul meu calsic, dar am capatat incredere in ea. Chiar are efect o zi intreaga si acum mirosul de la parfum nu se mai amesteca cu cel de spray 🙂

    Reply
  3. Andra :)

    @ Oana R: Primele dati cand am folosit-o si eu eram tentata sa ma adulmec non stop, nu cumva sa ma transform intr-un sconcsulet 😀 Dar n-a fost cazul.

    @ Aliceee Traveler: Eu sunt multumita de durata efectului, chiar daca transpir destul de mult.

    Reply
  4. Andra :)

    @ slowaholic: Cred ca da, daca nu la Plafar, in magazinele “naturiste” sigur gasesti.

    @ Giulia: Da, e alternativa buna la deodorantele obisnuite 🙂

    Reply
  5. Tzuka STweety

    Interesant…eu transpir foarte mult 🙁 nu pot purta haine mai colorate k ma ud toata 🙁 mi-e asa de ciuda….am sa incerc si varianta asta, desi am incercat foarte multe. Deci cum se numeste roll-on-ul?

    Reply
  6. Andra

    Sincer, sincer, am crezut ca e o mare prostie piatra asta de alaun…pana am incercat-o! Si, da, este exact cum scrii tu in articol. Eu mi-am cumparat varianta roll-on de la DM.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Nu ştiam că au şi la DM, thanks de pont! 🙂 Eu încă folosesc piatra brută, dar probabil că la un moment dat o să încerc şi roll-on-ul.

      Reply
  7. Ligia Tomoiaga

    Este o solutie minunata, alternativa la deodorantele clasice care sunt pline de aluminiu si alte tampenii. Doar ca nu e bine lasat pe piele nimic care inchide porii mai mult decat este necesar. La revenirea acasa, trebuie spalata pielea, pentru ca macar jumatate de zi (noaptea), pielea de la subrat sa respire, si sa iasa toxinele afara.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Aşa e, este important ca pielea să respire şi să… transpire 🙂 Senzaţia mea e că mai mult previne înmulţirea bacteriilor, pentru că eu, cel puţin, transpir oricum, indiferent de deodorant :))

      Reply
  8. Lia

    Am ramas fara deodorantul meu preferat. Am incercat citeva dar nu ma multumesc. De antiperspirante, nici nu vreau sa aud. Prietena mea a facut furuncul de la ele (transpiratia neeliminata s-a adunat in axila si…). Vreau ceva care sa ma lase sa transpir dar, sa “inhibe” mirosul. Nu am inteles daca aceasta piatra de alaun este sa nu un antiperspirant.

    Reply
    1. Andra :) Post author

      Eu zic că piatra de alaun se potriveşte cu ce cauţi tu, pentru că exact asta face: nu impiedică transpiraţia, ci inhibă mirosurile neplăcute. Sper să fie pe placul tău 🙂

      Reply

Leave a Reply to Andra :) Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.