7 sfaturi pentru o abordare mai optimistă a vieţii

  1. Deschide ochii şi priveşte altfel lucrurile din jurul tău. Caută frumuseţea acolo unde la prima vedere nu e nimic neobişnuit: într-un gest, un peisaj, o clădire, un chip etc. Pentru a-ţi fi mai uşor, foloseşte-te de artă. Fie că e vorba de pictură, arhitectură, dans, fotografie sau altele, arta oferă o interpretare originală a lucrurilor simple, relaxându-ţi mintea şi sufletul. Practicată sau doar admirată, îţi va arăta o privelişte plăcută asupra vieţii.
  2. Ce te face fericit? Scrie în fiecare zi 2-3 chestii care ţi-au adus zâmbetul pe buze sau ţine un jurnal al lucrurilor bune care ţi se întâmplă
  3. Schimbă-ţi obiceiurile, învaţă ceva, mergi în alte locuri decât cele pe care le frecventezi de obicei, fă cunoştinţă cu oameni noi şi află poveştile lor. Pentru că încă există adevărate modele, persoane care impresionează prin puterea de care dau dovadă, prin iniţiativă sau curaj. Lasă-le să te inspire. mic-dejun-cu-ceai-si-croissant
  4. Selectează-ţi cu grijă mijloacele de informare. Ştirile tragice sunt cele care fac audienţă, dar asta nu înseamnă că în lume nu se petrec şi lucruri bune. Nu citi ştirile economice sau sociale în tabloide, sunt scrise pe un ton alarmant, apocaliptic. Mai degrabă optează pentru site-uri de ştiri cu o abordare cât de cât neutră şi care îţi permit să alegi subiectele de interes.
  5. Caută compania oamenilor veseli, care gândesc pozitiv. Pare incredibil, dar optimismul e molipsitor.
  6. fă un mini-brainstorming şi încearcă să vezi partea bună a ceea ce ţi se întâmplă, chiar şi a faptelor mărunte. Îţi vei forma astfel reflexul de a observa elementele pozitive. Pot fi utile şi site-urile cu imagini şi mesaje motivaţionale. Din când în când mai răsfoieşte-le, îţi vor aduce zâmbetul pe buze şi te vor pune pe gânduri. O recomandare aici
  7. şi, nu în ultimul rând, citeşte Romaniapozitiva.ro 😉

Articol publicat pe Romaniapozitivă.ro

13 thoughts on “7 sfaturi pentru o abordare mai optimistă a vieţii

  1. Roberts

    eu am aplicat punctele 2 si 5 chiar au efect! oricum, evit persoanele pesimiste si/sau rautacioase, ma baga-n ceata si de ganduri negre, rele…

    Reply
    1. Andra :)

      Pe mine personal ma influenteaza foarte mult starile celor din jur, asa ca incerc sa ma detasez cat de cat. Ar fi ideal sa ii sprijinim si ajutam pe cei dragi fara sa luam problemele lor asupra noastra.

      Reply
  2. Annemarie

    Foarte dragut, aveam nevoie de cateva sugestii, dar din pacate nu pot aplica momentan pe cele enumerate de tine (eventual punctul 6, sporadic).
    Abia astept sa treaca perioada asta gri, incepe sa ma surmeneze…

    Reply
    1. Andra :)

      O sa treaca 🙂
      Si mie mi se par uneori greu de pus in practica, mai ales cand sunt in stari/perioade ca cele mentionate de tine. Personal, am observat ca, treptat, tot cautand lucrurile bune, mi-am format un reflex, mi-e mai usor sa descopar partea frumoasa a ceea ce mi se intampla.

      Reply
  3. Oana Sălcudean

    Eu sunt momentan la punctul 3: îmi schimb obiceiurile. Fac mai mult sport, mă simt în formă, mănânc săntos şi nu regret că am abandonat unele părţi ale vieţii mele care mă cam trăgeau în jos 🙂

    Reply
  4. Iuliana

    Din experienta mea, daca incepi sa practici in mod constant punctele 2 si 4, apoi totul vine de la sine. Incet, incet si celelalte puncte vor fi mai usor de pus in practica.

    Reply
  5. Cristina P

    Sa mai adaug o nutritie buna si sport? Esti mult mai optimist daca mananci sanatos si te misti. Ah si nu uita sa iti faci din “toane” mai ales daca sunt legate de calatorit sau cumparat carti. eu am un “buget de fericire” adicatelea am ceva banuti de imi vin regulat (din blog) si de ei iau carti pentru mine sau jocuri pentru sot 😀

    Reply
      1. Cristina P

        asa-i ca suna simpatic? 🙂 nu te gandi ca-s multi, acolo 20-30 usd pe luna dar la 5-10 usd e-book-urile sau tot cam asa jocuri…merge :))

        Reply

Leave a Reply to Oana Sălcudean Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.