Amintirea cea mai frumoasă din Amalfi este legată de un prânz delicios, la un restaurant unde am servit masa pe o terasă acoperită de pe care am privit marea printre picăturile de ploaie. Aici am fost serviţi cu nişte pâinici negre, cu cerneală de sepie, aduse într-un săculeţ din pânză, cu un miros divin. Am savurat şi nişte scoici şi un peşte la grătar cu legume.
Domul din Amalfi:
La câţiva paşi de Amalfi se află Atrani, cea mai mică aşezare din sudul Italiei, cu aceleaşi străduţe misterioase, care te invită să le explorezi.
Din Amalfi am vrut să urcăm la Ravello şi ne-am încăpăţânat să parcurgem drumul pe scări, deşi un localnic ne-a recomandat să luăm autobuzul la urcat. Priveliştea este deosebită, chiar dacă drumul e cam obositor, din cauza pantei abrupte.
Din păcate, ploaia s-a înteţit, aşa că până la urmă la Ravello am ajuns cu autobuzul turistic. Nu aş fi bănuit niciodată că un sătuc cocoţat în vârf de munte ar putea fi atât de frumos.
Villa Rufolo şi mai ales Villa Cimbrone sunt printre cele mai “wow” locuri pe care le-am văzut vreodată, iar grădinile şi priveliştea – de vis, un vis albastru-albastru cu nori albi şi pufoşi.
La Positano am coborât până pe plajă, unde ploaia a făcut ca mirosul de mare să se simtă şi mai puternic.
Urcând pe străduţe, în unele locuri, printre case şi felinare, se iveşte marea. Îmi venea să pozez fiecare deschizătură de felul ăsta, dar m-am limitat doar la două.
Mi-au plăcut mult micile plăcuţe găsite ici-colo pe străzi, inclusiv cele care arată numărul caselor:
(“Curăţenia şi liniştea sunt semne ale civilizaţiei, să le respectăm”)
(“Casa mea e deschisă soarelui, prietenilor şi oaspeţilor”)
Ravello
În general, pe coasta amalfitană transportul este foarte bine pus la punct şi destul de ieftin, iar autobuzele SITA şi cele turistice acoperă eficient zona.
În Napoli am ajuns seara, aşa că ne-am plimbat foarte puţin şi nu am avut ocazia să-mi fac o părere prea cuprinzătoare despre oraş. Unele clădiri arată foarte bine, dar multe sunt încă în renovare. Interesante sunt bisericile uriaşe situate pe străzi înguste şi înghesuite între clădiri. La pizza am avut ghinion şi nu am nimerit una prea gustoasă. În schimb, mi-a plăcut babà, un desert local asemănător cu pandişpanul şi îmbibat cu rom.
Per total, a fost o vacanţă reuşită, chiar dacă scurtă şi ploioasă :). Sper să am ocazia să revin în zonă pentru a vedea Herculaneum şi Pompei, pe care le-am sărit din lipsă de timp.
—–
Citeşte şi Sorrento şi coasta amalfitană – impresii şi amintiri (I)
In Atrani n-am ajuns si regret, am trecut doar cu busul turistic pe langa el. As cobori din Ravello pe jos daca m-as mai duce vreodata acolo si n-as fi singura, ca nu-mi place sa umblu de una singura prin pustietati si banuiesc ca nu-i tocmai un bulevard, adica nu-i lume la tot pasul.
Poza e facuta in gradina de la Rufolo sau de langa? ca nu-mi amintesc de vreo terasa ingradita si cu masute rotunde, asa cum e in poza ta.
Cand am fost noi, ploua si era cam pustiu, dar mi s-a parut destul de sigur drumul Ravello-Amalfi pe scari. Treptele arata bine si sunt destul de solide. Plus ca la un moment dat treci si pe langa niste case, deci mai dai de localnici.
Poza e facuta din statia de autobuz de la Ravello, sau vizavi, depinde cum o iei (inainte de a intra prin tunel, pe stanga). Poze cu Rufolo si Cimbrone pun maine, din tot ce am vizitat ele mi-au placut cel mai mult 🙂
Frumoase amintiri. Eu nu am mancat niciodata scoici, cred ca sunt buune. 😀
Nu pot sa zic ca sunt innebunita dupa ele, dar imi plac, mai ales in combinatie cu paste si legume. Prefer sa le servesc cand sunt in vacanta, in Grecia sau Italia, unde sunt sanse mai mari sa fie proaspete 🙂
Pingback: Sorrento şi coasta amalfitană – impresii şi amintiri (I) « Zâmbet şi sănătate
eu le-am mancat simple, fierte si cu lamaie, poate ca fusesera fierte cu legume, nu stiu. Au fost excelente!
Si astea tot asa erau preparate, ca antreu au mers de minune 🙂
Frumoasa zona si frumoasa descriere, pacat cu ploaia. Si noi am prins din 3 zile, una cu ploaie dar nu ma plang, am profitat de soare cat am putut. Este o zona superba iar drumul Sorrento-Amalfi se zice ca ar fi printre cele mai spectaculoase din lume, la concurenta cu Transfăgărășan … cred ca mai merita o incercare 🙂
Chiar şi cu ploaie a fost super, îmi imaginez că atunci când e soare e şi mai frumos, cu mai multă lume la plimbare, mai animat. Măcar am admirat norii 😛
Drumul mi s-a părut şi mie spectaculos şi aventuros, cu toate serpentinele alea şi priveliştea spre mare.
Uite că pe Transfăgărăşan nu am fost, dar niciodată nu e prea târziu 😀